Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:38 20 07 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mai multe persoane reţinute în Dosarul evaziunii fiscale de la Timişoara

ro

25 Sep, 2014 17:00 1053 Marime text
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism –  Serviciul Teritorial Timișoara au dispus măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore față de cinci inculpați, membri ai grupului infracțional organizat:

        1. Bercu Alexandru Gabriel (25 de ani), administrator de drept al SC Antonio Holding Impex Corporation SRL începând cu data de 03.11.12,

        2. Boarță Teodor (62 de ani), administrator al SC Antonio Holding Impex Corporation SRL până la data de 02.11.2012 și administrator de fapt al acestei societăți și după această perioadă,

        3. Gavrilă Ioan Adrian (39 de ani), administrator al SC ASIG Casa de Expediții SRL,

        4. Nicoară Adrian(48 de ani), administrator al SC Euroil SRL

        5. Barac Rodica Maria (45 de ani), împuternicită să ridice banii pentru Gurmand Market SRL și Carmina Divers SRL.

        Totodată față de inculpații  Ghișe Ana (48 de ani) – administrator al SC GD Business SRL - și Moldovan Ovidiu Ioan (45 de ani) – administrator al SC Benz Oil SRL, procurorii DIICOT au dispus măsura preventivă a controlului judiciar.

        Față de inculpați există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2012 – 2014 s-au constituit în grup infracțional organizat în scopul de a genera facturi purtătoare de TVA deductibilă pentru produse energetice şi, implicit, cheltuieli care să diminueze masa impozabilă, sustrăgându-se astfel de la plata în întregime a obligaţiilor fiscale datorate, precum şi documente necesare creării unei provenienţe aparent licite a mărfurilor/serviciilor introduse în circuitul comercial de către societăţile în cauză.

        Prin operațiuni scriptice membrii grupării – reprezentanți legali ai celor 11 societăți comerciale implicate – au atestat fictiv tranzacționarea produselor petroliere între diversele firme deținute ori controlate din „umbră”.

        Pentru disimularea operaíunilor realizate, membrii grupării au introdus în circuitul comercial societăți ce prezintă caracteristicile unor firme-fantomă, pe care le-au interpus în circuitul evazionist în scopul de a îngreuna eventualele activități de control și, implicit, de a se sustrage de la plata obligațiilor financiare către bugetul consolidat al statului.

         Prejudiciul total creat bugetului consolidat al statului este de 34.044.503 lei, din care:

        - 11.127.653 lei reprezintă TVA aferentă contravalorii facturilor emise/înregistrate pe lanțul infracțional în baza unor situații create artificial,

        - 9.166.379 lei reprezintă prejudiciul creat prin SC Antonio Holding Impex Corporation SRL,

        - 7.418.437 lei reprezintă impozitul pe profit aferent contravalorii facturilor emise/înregistrate pe lanțul de fraudă în baza unor situații create artificial,

        - 6.332.034 lei reprezintă acciza calculată la beneficiarii finali.

        Cei cinci inculpați reținuți au fost prezentați astăzi instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

        Cazul a fost instrumentat de DIICOT împreună cu polițiști specializați în combaterea criminalității organizate din Timișoara și Sibiu, având sprijinul inspectorilor antifraudă din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală și suportul de specialitate asigurat de Serviciul Român de Informații.

        Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Ti-a placut articolul?

Comentarii