Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:06 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MAI așteaptă decizia finală! Magistrații din Franța au decis extrădarea lui Gregorian Bivolaru

ro

08 Jun, 2016 19:50 2260 Marime text
O instanță de judecată din Franța a decis astăzi că liderul spiritual al MISA, Gregorian Bivolaru, poate fi extrădat în România.
 
Această decizie poate fi atacată cu recurs, potrivit unor surse din Ministerul Afacerilor Interne.
 
„Așteptăm să treacă cele cinci zile în care el poate face recurs, ar fi ultima pronunțare, la un for superior, acolo se va decide dacă se face sau nu se face extrădarea în România. Dacă se va decide să fie extrădat, prin cei de la Urmăriri, prin Interpol, va fi adus într-o formă sau alta în țară și va fi încarcerat, va fi pus în executare mandatul”, au declarat astăzi, pentru Agerpres, sursele citate.
 
Vă reamintim, că Bivolaru a fost prins pe 26 februarie în Franța, pentru prinderea acestuia Poliția Română colaborând cu autoritățile franceze. Acesta este condamnat definitive de ÎCCJ la șase ani de închisoare cu executare, pentru trafic de persoane și acte sexuale cu minori.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii