Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:01 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lucrările la hotelul Rex, sunt oprite în lipsa banilor, fără să mai existe termen de finalizare (galerie foto)

ro

14 Sep, 2016 12:05 3852 Marime text
Lucrările de renovare a hotelului Rex din Mamaia, până nu demult emblemă a stațiunii de pe litoral, afectat de un incendiu în urmă cu 5 ani, sunt oprite de constructor în lipsa finanțării din partea familiei Adamescu, fără să mai existe un termen de finalizare, conform informațiilor Profit.ro. Aceasta în condițiile în care, lângă hotel, omul de afaceri Viorel Păunescu a deschis, tot în 2011, un complex rezidențial de lux care i-a luat clienții.

În februarie 2011, hotelul de 5 stele Rex din Mamaia, controlat de familia Adamescu, a luat foc, iar incendiul a distrus acoperișul, mansarda și mobilierul din mai multe camere.

Hotelul fusese cumpărat de familia Adamescu, în 2006, de la Viorel Păunescu pentru 10 milioane de euro.

 
După incendiu, surse din piață au afirmat că Adamescu își asigurase hotelul la Astra Asigurări, pe care o deținea și la acel moment, și a încasat despăgubiri. În luna aprilie din acest an, Societatea de Asigurare Reasigurare Astra, controlată de familia Adamescu, a fost declarată de către Curtea de Apel București ca fiind falimentară.



La rândul său, în luna mai, omul de afaceri Dan Adamescu a fost condamnat definitiv, de instanța supremă, la patru ani și patru luni de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat că a plătit doi dintre cei patru judecători de la Tribunalul București pentru a obține decizii favorabile firmelor sale.



După incendiu, familia Adamescu a pornit lucrări de renovare a hotelului, fiind avansate, pe parcurs, diferite termene de finalizare, ultimul fiind sezonul estival 2015.

Acum, însă, lucrările au fost sistate pe termen nedeterminat. Contactați telefonic de Profit.ro, reprezentanții constructorului au confirmat faptul că, la acest moment, lucrările sunt oprite și nu mai pot avansa un termen de finalizare.
La rândul lor, membrii familiei Adamescu nu au răspuns solicitării Profit.ro pentru detalii pe această temă.
Proiectul de renovare este oprit în contextul în care clienții hotelului au început în ultimii ani să frecventeze complexul rezidențial de lux Caelia Glamour REX Apartment, deschis de Păunescu, fostul proprietar al hotelului Rex, chiar în 2011, anul incendiului izbucnit la hotel.



Oameni de afaceri, jucători de fotbal, vedete care înainte se cazau regulat la hotelul Rex închiriază acum camere la complexul lui Păunescu, aflat la 30 de metri de hotel, unii dintre aceștia cumpărând chiar locuințe.



Conform presei, plaja din fața complexului rezidențial a fost închiriată spre exploatare de fotbalistul român Ciprian Marica, acesta amenajând aici și un beach bar.



Hotelul Rex, amplasat la 30 de metri de plajă, era cel mai mare hotel de 5 stele de pe litoral și primul hotel internațional din stațiunea Mamaia, fiind deschis încă din 1936 chiar de regele Carol al II-lea. Clădirea a fost pusă sub patronaj moharhic, pe fațade fiind aplicată coroana regală.

În timp, hotelul a găzduit ședințe informale de guvern și reuniuni ale diplomaților acreditați la București, la concurență cu hotelul Belona din Eforie Nord.








Sursă: www.profit.ro
Sursă foto: Thomas Dinca
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii