Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:07 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lucrări planificate de actualizare a sistemului Aegis Ashore de la Deveselu. Cum se va desfășura apărarea împotriva rachetelor balistice

ro

11 Apr, 2019 14:31 1445 Marime text
În conformitate cu deciziile adoptate la nivel NATO şi cu acordul bilateral încheiat între România și Statele Unite ale Americii, sistemul anti-rachetă Aegis Ashore instalat în cadrul Bazei Militare 99 Deveselu va parcurge, în perioada următoare, un proces de actualizare, planificat anterior.

Potrivit MApN, lucrările care vor fi efectuate la elementele Aegis Ashore amplasate la Deveselu fac parte din actualizarea planificată a sistemelor Aegis ale SUA. Acest proces de actualizare nu va introduce în niciun fel elemente de natură ofensivă sistemului și nu va schimba caracterul strict defensiv al acestuia.

Lucrările de actualizare au fost prevăzute încă din septembrie 2009, când a fost anunțat calendarul de implementare a sistemului SUA de apărare antirachetă în Europa într-o abordare nouă, adaptivă, în etape (EPAA / European Phased, Adaptive Approach to Ballistic Missile Defense).

În perioada planificată pentru executarea lucrărilor la Deveselu, care va dura câteva săptămâni, NATO va asigura o capacitate alternativă de apărare împotriva rachetelor balistice, prin desfășurarea în țara noastră a unui sistem de apărare anti-rachetă Terminal High Altitude Air Defence (THAAD), aparţinând Statelor Unite ale Americii.

Conform MApN, THAAD este un sistem defensiv, ce va fi încadrat în arhitectura capabilității  Alianței de apărare împotriva rachetelor balistice și se va afla, ca și sistemul Aegis Ashore, sub controlul operațional al NATO și controlul politic deplin al Consiliului Nord-Atlantic.

Desfășurarea sistemului defensiv THAAD în România va avea caracter temporar, acesta fiind planificat să rămână operațional doar până la finalizarea lucrărilor de actualizare a sistemului anti-rachetă Aegis Ashore.

La  Summit-ul NATO de la Lisabona, din anul 2010, Alianța a decis să dezvolte o capabilitate de apărare împotriva rachetelor balistice pentru a proteja teritoriile, populațiile și forțele sale din Europa.
Sistemul Aegis Ashore din România este parte componentă a sistemului NATO de apărare împotriva rachetelor balistice, fiind sub controlul operaţional al autorităţilor militare aliate.

Sistemul Aegis Ashore desfășurat la Deveselu reprezintă un element-cheie al sistemului NATO de apărare împotriva rachetelor balistice (NATO BMD), având un caracter strict defensiv, fiind capabil să lanseze numai interceptori defensivi. Natura defensivă a acestui sistem este confirmată în Acordul de bază încheiat între România și Statele Unite ale Americii, de angajamentele SUA față de NATO și de declarațiile Alianței în acest sens.

Sistemul defensiv THAAD care va fi desfășurat temporar în România, în cadrul capabilității NATO de apărare împotriva rachetelor balistice, va avea același obiectiv ca și sistemul Aegis Ashore, respectiv apărarea populației, forțelor și teritoriului european al NATO împotriva amenințărilor cu rachete balistice venite din afara spațiului Euro-Atlantic.

Sursa foto cu rol ilustrativ: ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii