Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:13 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liviu Dragnea, despre colaborarea cu UNPR

ro

18 Jan, 2016 14:25 1263 Marime text
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că a vorbit cu Victor Ponta despre discuția pe care acesta a avut-o cu liderul UNPR Gabriel Oprea pe marginea listelor comune și a posibilității continuării colaborării dintre cele două formațiuni.

„Am știut că merge la UNPR (n.r. - Ponta). Înainte să ajungă la UNPR m-a sunat și mi-a spus că întârzie puțin, pentru că a fost sunat de domnul Gabriel Oprea și nu avea cum să refuze. Am discutat cu Victor lucrul acesta (n.r. — despre listele comune, despre o continuare a colaborării cu UNPR) și am spus ceea ce am spus și public. Sunt unii colegi, președinți de organizații, care ar dori sau care ar agrea această candidatură comună, alții nu. Acesta a fost motivul pentru care le-am cerut tuturor ca, în aceste două săptămâni, să discute cu organizațiile de partid, ca atunci când vom lua decizia finală săptămâna viitoare, după întâlnirea cu grupurile parlamentare, fiecare să-și spună un punct de vedere având în spate o legitimitate largă din cadrul organizației, pentru că este o decizie extrem de importantă”, a spus Dragnea, citat de Agerpres.
 
Sursa foto: europeanul.eu  
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Cornel 19 Jan, 2016 11:19 Daca aceasta alianta a mers bine si in trecut, de ce sa nu continue?