Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:39 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Litoral TV Principiile pe care se bazează PNL

ro

30 Aug, 2013 12:05 2111 Marime text
Politicile fiscale şi economice, reducerea cotelor de contribuţii sociale cu trei cote procentuale, reindustrializare şi relansare fiscală. Acestea au fost câteva dintre subiectele importante care au fost dezbătute seara trecută de membrii PNL, în cadrul Biroului Politic Național organizat în statiunea Mamaia. La ședință, printre membrii marcanți ai partidului s-au aflat fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, ministrul Finanțelor, Daniel Chițoiu, secretarul PNL, Eduard Helvig și președintele liberalilor, Crin Antonescu.

“Tema acestei ședințe a fost legată de activitatea Guvernului, de activitatea miniștrilor liberali, obiectivele pe care în continuare, în raport și de programul de guvernare, și de programul Partidului Național Liberal le urmărim, intențiile miniștrilor noștri, mandatele pe care Biroul Politic Național le-a dat acestor miniștri. Încă o dată precizez că discuția s-a cantonat în zona politicilor fiscale și politicilor economice.”, a declarat Crin Antonescu.

Cât despre principiile pe care se axează liberalii acestea sunt privatizare, locuri de muncă, reindustrializare şi relansare fiscală. În ceea ce privește construcția bugetului pe 2014, Ministrul Finanțelor, Daniel Chițoiu a vorbit despre prioritățile din 2014. Și asta în condițiile în care Chițoiu a primit mandatul Biroului Politic al PNL pentru trei măsuri de politică fiscal-bugetară.

“Prima măsură ca și prioritate în construcția bugetului pe 2014 se referă la reducerea cotelor de contribuții sociale cu trei puncte procentuale. O a doua măsură, tot de natură fiscală, ca și prioritate în construcția bugetară pe 2014, este revizuirea sistemului de redevență. A treia prioritate fiscal-bugetară este de a aloca cu prioritate în bugetul pe anul 2014, resursele bugetare cu prioritate în domeniul investițiilor în infrastructură.”, a declarat Daniel Chițoiu.

În cadrul ședinței a fost dezbătut și subiectul europarlamentarelor, iar membrii partidului au decis că vor merge separat pe liste şi vizează atingerea unui procent de vot de 25%. Pentru posturile vacante la europarlamentare, unul dintre candidaţi este Eduard Helving. Cât despre o remaniere …

“O remaniere se poate face oricând. Noi nu am stabilit ca la sfârșitul lunii august vom face vreo remaniere [...] am spus și eu ca un președinte de partid de guvernare că nu am și nu cunosc în partid intenții pentru vreo remaniere [...] a spus primul ministru că nu are în vedere vreo remaniere în acest moment. Sigur, în orice moment pe parcursul unei guvernări, din varii motive, pot să survină remanieri. Nu suntem în această situație în acest moment.”, a declarat Crin Antonescu.

Liberalii nu au luat încă o decizie cu privire la Roșia Montană şi nu s-au pronunţat asupra votului pe care îl vor avea în Parlament, acolo unde a ajuns proiectul după aprobarea din Guvern.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii