Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:03 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Litoral 2014 Poliţia, ITM-ul, DSV-ul şi OPC-ul au făcut controale în staţiunea Costineşti

ro

10 Jul, 2014 12:59 2589 Marime text
Ofiţerii Serviciului Investigarea Fraudelor, cu sprijinul reprezentanţilor ITM, DSV şi OPC au acţionat în baza planului de acţiune Litoral 2014. Rolul acestei acţiuni este de prevenire şi combatere a activităţilor economice ilegale ce se comit în perioada sezonului estival, se într-un comunicat de presă al Poliţiei Constanţa. Astfel, s-a acţionat în staţiunea Costineşti unde au fost aplicate trei sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor legii drepturilor de autor. Alte opt amenţi au fost aplicate pentru activităţi de comerţ ilicite, în valoare totală de 39.000 lei. Totodată, administratorul unei societăţi s-a ales cu dosar penal deoarece utiliza la punctul de lucru din Costineşti, opere purtătoare de drepturi de autor şi conexe, fără a avea acest drept.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii