Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:49 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lista monumentelor istorice din România a fost actualizată (document)

ro

16 Mar, 2016 16:23 3159 Marime text
 
644 de monumente de arheologie, de arhitectură, de for public şi monumente memoriale şi funerare au fost clasate și incluse într-o noua listă actualizată, făcută publică de Institutul Naţional al Patrimoniului.
 
Comparativ cu lista anterioară (din 2010) au fost declasate de către Ministerul Culturii, cu avizul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, 49 de monumente şi au fost clasate 644 de monumente (de arheologie, de arhitectură, de for public şi monumente memoriale şi funerare).
 
Monumentele istorice sunt clasate sau declasate la solicitarea proprietarilor, instituţiilor şi organizaţiilor cu activitate în domeniul patrimoniului prin ordin de ministru publicat în Monitorul Oficial.
 
Actuala listă este anexă la Ordinul ministrului culturii nr. 2.828/2015, pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.314/2004 privind aprobarea Listei monumentelor istorice, actualizată, şi a Listei monumentelor istorice dispărute, cu modificările ulterioare din 24.12.2015. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 113 bis, 15.02.2016, având un caracter oficial şi legal.
 
Din punct de vedere valoric, lista monumentelor istorice cuprinde următoarele categorii:
• Categoria A - monumente de interes naţional
• Categoria B - monumente de interes local
 
Lista monumentelor istorice din România actualizată, este anexă la Ordinul Ministrului Culturii, nr. 2.361/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, anul 178 (XXII), Nr. 670 bis, vineri 1 octombrie 2010, având un caracter oficial și legal.

În secţiunea Documente a acestui articol puteţi citi lista actualizată pentru judeţul Constanţa.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii