Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:43 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lista decedaţilor în carnagiul de pe DN 1 din apropiere de Câmpina

ro

28 Sep, 2014 16:49 2081 Marime text
 
Ei sunt cei cinci oameni uciși, sâmbătă noapte, în accidentul  provocat, așa cum arată informațiile de până acum, de un tânăr în vârstă de 28 de ani, care ar fi vrut să-și pună capăt zilelor, după o dezamăgire în dragoste.
 
În BMW-ul X3 în care a intrat mașina lui, într-un impact frontal în urma căruia nimeni nu a scăpat cu viață, se aflau cinci persoane, toate din Câmpina. Șoferul, Robertino Gherghelaș, avea 44 de ani și era așteptat acasă de o soție și un fiu ce nu își pot reveni din șoc. În autoturism mai urcaseră și Florin Cioroba (44 de ani) și Nicoleta Mocanu (38 de ani), tot din Câmpina, fără să se gândească măcar o clipă că acel drum le va aduce moartea lor și celor doi copii. Cei doi urmau să se căsătorească, așa cum povestesc prietenii, și s-au aflat în mașină împreună cu Eduard Cioroba (11 ani), fiul lui Florin, și Elena Buldan (19 ani), fiica Nicoletei.

Sursa foto si text: telegrama.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii