Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:42 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liceul Teoretic „Carmen Sylva” din Eforie sărbătorește „Darurile toamnei”

ro

30 Oct, 2014 20:40 1601 Marime text
Liceul Teoretic „Carmen Sylva” din Eforie găzduieşte mâine, de la ora 10.00, activitatea „Darurile toamnei”, care face parte din proiectul „Toamnă mândră, darnică”.
 
Acest proiect educativ se află la a treia ediţie și este derulat de instituției de învățământ în perioada 29 septembrie-28 noiembrie. Proictul este coordonat şi organizat de cadrele didactice din învăţământul primar, având drept principal obiectiv dezvoltarea potenţialului creativ al elevilor, prin implicarea în diverse activităţi ce vizează anotimpul autumnal.

„Darurile toamnei” este o acţiune care constă în organizarea unui târg cu produse tradiționale specifice anotimpului celebrat, după cum se arată într-un comunicat al instituției de învățământ.
                                      
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii