Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:46 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Legea privind interzicerea fumatului în spaţiile publice poate fi adoptată săptămâna viitoare

ro

02 Dec, 2015 20:43 1563 Marime text
 
Surse politice au declarat faptul că proiectul legislativ prin care s-ar interzice fumatul în toate spaţiile publice ar putea fi adoptat săptămâna viitoare de Camera Deputaţilor şi trimis la promulgare. Însă condiția este ca amendamentul privind amplasarea produselor din tutun să fie eliminat, notează româniatv.net.
 
Conform surselor citate, parlamentarii s-au opus unui amendament potrivit căruia „în unităţile în care se comercializează produse din tutun, este interzisă afişarea acestora în locurile obligatorii de trecere”.
 
Acest amendament a fost criticat şi de Consiliul Concurenţei şi a fost motivul pentru care proiectul nu a mai fost discutat săptămâna trecută în plenul Camerei Deputaţilor. Astfel, în Parlament s-a ajuns la un acord ca acest amendament să fie eliminate în așa fel încât legea să poată fi supusă la vot şi aprobată.
 
Potrivit surselor citate de Mediafax, există două modalităţi în care amendamentul poate fi respins: fie la votul din plen, când va fi discutată legea în ansamblu, fie prin retrimiterea întregului proiect la comisiile de specialitate, pentru a fi modificat. Astfel, proiectul ar putea ajunge săptămâna viitoare la votul final al deputaţilor sau, în cel mai rău caz, peste două săptămâni.
 
Proiectul de lege care prevede interzicerea fumatului în spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, la locurile de joacă pentru copii, în unitățile sanitare, de învățământ, precum și cele destinate protecției și asistenței copilului a fost scos miercurea trecută de pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților. Miercuri, deputaţii ar fi trebuit să dea votul final, după ce actul normativ a fost avizat pozitiv şi în comisiile de specialitate, potrivit România TV.
 


Sursa foto: radiocluj.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii