Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:55 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Legea pensiilor a trecut de Camera Deputațiilor care era for decizional. Ce amendament a fost admis de deputați

ro

19 Dec, 2018 13:19 1716 Marime text
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul legii sistemului unitar de pensii, cu 193 de voturi "pentru", 1 "împotrivă" şi 14 abţineri, conform Agerpres.ro

În şedinţa de marţi, deputaţii au adoptat un amendament care prevede că: "Pensionarul este persoana care beneficiază de una dintre categoriile de pensii prevăzute de prezenta lege şi a realizat cel puţin stagiul minim de cotizare de 15 ani, precum şi persoanele încadrate în grad de handicap grav care au realizat o treime din stagiul complet de cotizare".

Proiectul de lege mai prevede că pensionarii cu stagiu de cotizare de până în 10 ani pot opta între pensia calculată, potrivit prevederilor legii, şi indemnizaţia socială; cei care au un stagiu de cotizare între 10 şi 15 ani - pensia minimă se stabileşte în procent de 40% din salariul minim brut pe ţară, la care se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată, pentru fiecare an de stagiu de cotizare realizat între 11 ani şi 14 ani inclusiv.

"Pensionarii ale căror drepturi de pensie s-au deschis anterior intrării în vigoare a prezentei legi şi care au realizat stagiu de cotizare mai mic decât stagiul minim de cotizare de 15 ani, stabilit de prezenta lege, pot opta între dreptul la pensie în cuantumul rezultat în urma aplicării prevederilor art. 156 alin. (1) şi dreptul la indemnizaţia socială, stabilită potrivit legii. Prevederile nu se aplică: a) pensionarilor pentru limită de vârstă care au realizat stagiul minim de cotizare sau, după caz, stagiul de cotizare necesar deschiderii dreptului la pensie, cuprins între 10 ani şi 15 ani, prevăzut de legislaţia anterioară intrării în vigoare a prezentei legi; b) pensionarilor pentru limită de vârstă care au realizat stagiul de cotizare necesar deschiderii dreptului la pensie prevăzut de legislaţia anterioară intrării în vigoare a prezentei legi, mai mic de 10 ani, în condiţii de handicap, precum şi ca nevăzător; c) pensionarilor care au realizat un stagiu de cotizare mai mic de 15 ani şi care beneficiază de pensie dintr-un sistem propriu de asigurări sociale, neintegrat în sistemul public de pensii.


În situaţia pensionarilor prevăzuţi la litera a), pensia minimă se stabileşte, în funcţie de stagiul de cotizare realizat, într-un procent de 40% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată, aferent stagiului minim de cotizare realizat potrivit legislaţiei anterioare intrării în vigoare a prezentei legi, la care se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată, pentru fiecare an de stagiu de cotizare realizat între 11 ani şi 14 ani inclusiv. În situaţia pensionarilor prevăzuţi la litera b), pensia minimă se stabileşte într-un procent de 40% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată", prevede textul adoptat.

Legea mai spune că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare şi care au născut cel puţin 3 copii şi i-au crescut până la vârsta de 16 ani beneficiază, la cerere, de reducerea cu 6 ani a vârstei de pensionare. "Reducerea vârstei de pensionare se aplică şi în cazul în care numărul copiilor cuprinde şi copii adoptaţi şi crescuţi pe o perioadă de cel puţin 13 ani", se mai arată în proiect. 

Sursa: Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii