Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:55 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Legea alegerilor parlamentare pe liste, promulgată de Iohannis

ro

20 Jul, 2015 17:18 1574 Marime text
Klaus Iohannis, preşedintele României, a promulgat, luni, legea care permite alegerea deputaţilor şi senatorilor pe liste, a anunţat Administraţie Prezidenţială.

Proiectul de lege privind alegerile parlamentare prevede că alegerile vor fi pe liste parlamentare, cu prag electoral de 5%, iar norma de reprezentare să fie un deputat la 73.000 locuitori şi un senator la 168.000 locuitori. Potrivit acestei norme de reprezentare, ar urma să fie 308 deputaţi, cărora li se adaugă cei 18 deputaţi ai minorităţilor, 134 de senatori şi doar 6 parlamentari de diaspora (2 senatori şi 4 deputaţi, menţinându-se numărul actual al celor care îi reprezintă pe românii din străinătate).

La ultimele alegeri parlamentare, din 2012, au fost aleși 412 deputați și 176 de senatori, însă aceştia au fost aleşi în baza votului uninominal prin compensare, introdus în 2008, sistem care prevede că intră direct în Parlament candidatul care a câştigat 50% plus unu din voturile exprimate în colegiu, la care se adaugă un sistem de redistribuire a mandatelor, în funcţie de procentele obţinute de partide la nivel naţional.

Pirn intrarea în vigoare a legii promulgate de Iohannis, se revine practic la sistemul electoral practicat până în 2008. Parlamentul a modificat şi legea alegerilor locale, astfel încât, în 2016, preşedinţii de consilii judeţene nu vor mai fi aleşi nici ei prin vot direct, uninominal, ci prin votul secret al majorităţii consilierilor, iar primarii vor fi aleşi într-un singur tur de scrutin.

Sursa poza: Stripeusre.ro

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii