Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:04 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Lacul Lebedelor” ajunge la Constanţa

ro

19 Feb, 2013 14:10 1486 Marime text

Luni seara au ajuns la Bucureşti patinatorii de la The Imperial Ice Stars, urmând ca miercuri să îi încânte pe români cu două reprezentaţii din spectacolul „LACUL LEBEDELOR" pe gheata. Cele doua reprezentaţii vor avea loc la Bucureşti de la ora 16.00 respectiv 20.00. Patinatorii mai au programată o întâlnire cu pasionaţii baletului pe gheaţă şi joi, de la ora 20.00, la Casa de

Fondată în 2004, The Imperial Ice Stars a urcat pe cele mai mari scene ale lumii, de la Royal Albert Hall din Londra până la Esplanade Theatre din Singapore.

Spectacolele balerinilor patinatori ţin publicul cu răsuflarea tăiata peste tot în lume datorită complexităţii elementelor incluse în coregrafie şi datorita gradului de dificultate al acestora. Patinatorii de la Imperial Ice Stars sunt cunoscuţi în toată lumea datorită numărului record de medalii obţinute: peste 250!

Din trupă fac parte zeci de campioni olimpici, mondiali şi europeni.

Pe muzica lui Ceaikovsky, echipa formata din zeci de patinatori profesionişti va prezenta figuri speciale extrase din competiţiile de patinaj precum triplu lutz, dublu toe-loop sau salturi quadruple şi promite să uimească audienţa prin modul în care va da viata unei poveşti de dragoste între un prinţ şi o fecioară lebădă. Sursa de inspiraţie a capodoperei "Lacul Lebedelor" este o veche legenda ruseasca, în care se povesteşte despre transformarea unor prinţese în lebede de către un vrăjitor al cărui blestem poate fi spulberat doar de iubirea unui print.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii