Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:16 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lacrimi şi flori pentru eroii salvatori morţi pe Siutghiol (galerie foto+video)

ro

15 Jun, 2015 20:02 2739 Marime text
 
Pe malul lacului Siutghiol din staţiunea Mamaia a fost organizată, astăzi, o ceremonie emoţionantă de comemorare a victimelor accidentului de elicopter petrecut în urmă cu jumătate de an.
 
În zona unde a avut loc tragedia a avut loc o slujbă religioasă de pomenire oficiată de un sobor de preoţi condus de Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, la care au participat rude ale celor dispăruţi, foşti colegi şi prieteni.
 
În apele lacului au fost aruncate flori, atât la mal, cât şi în locul exact unde a fost găsită epava.
 
În urma prăbuşirii elicopterului SMURD în lacul Siutghiol, şi-au pierdut viaţa medicul Laura Vizireanu, asistenta Gabriela Harton, pilotul elicopterului, comandor Petre Corneliu Cătuneanu, şi copilotul aparatului de zbor, căpitan comandor Ginel Claudiu Crăcănel.
 
Pe 15 decembrie, cei patru transportaseră de la Tulcea la Spitalul Judeţean Constanţa un pacient cu embolie pulmonară, iar în momentul prăbuşirii în lacul Siutghiol, în jurul orei 16.10, elicopterul se întorcea de la Aeroporul Kogălniceanu, unde alimentase şi se îndrepta spre Tuzla.
 
Pilotul elicopterului prăbuşit, comandor Petre Corneliu Cătuneanu avea 47 de ani, era căsătorit şi avea un copil.
Era angajat al Ministerului Afacerilor Interne de 10 ani şi a absolvit Şcoala Militară în urmă cu 23 de ani. Avea la activ 2.900 de ore de zbor, dintre care aproximativ 2.000 pe elicopter de tip EC 135.
 
Copilotul, căpitan comandor Ginel Claudiu Crăcănel de 42 ani, era căsătorit şi are un copil minor. El avea la activ 1.600 de ore de zbor, dintre care 500 pe acest tip de elicopter. Era angajat al Ministerului Afacerilor Interne de 7 ani şi absolvise cursurile Şcolii Militare în urmă cu 18 ani.
 
Medicul din cadrul SMURD Constanţa, Laura Vizireanu, avea 39 de ani şi un copil minor, iar asistenta medicală, Gabriela Harton de 38 de ani, avea un copil şi era însărcinată cu al doilea. Ea lucra în cadrul SMURD Constanţa din anul 2008.
Sursa foto şi video: Claboo Media
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii