Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:47 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La Universitatea „Ovidius“ are loc şedinţa de lucru bilaterală România – Germania

ro

16 Sep, 2014 13:43 1157 Marime text
La Universitatea „Ovidius“ din Constanţa are loc, în perioada 15 – 16 septembrie, Şedinţa de lucru bilaterală România – Germania în cadrul Proiectului „Sisteme de acumulare a energiei fără metale platinice – ReEnStore“. O delegaţie de experţi din Germania, specializaţi în tehnologii de electroliză, procese catalinice în celule de combustie şi baterii de înaltă performanţă, au prezentat experienţa şi realizările în domeniu.

Potrivit unui comunicat de presă al Universităţii „Ovidius“, Colectivul Institutului pentru Nanotehnologii şi Surse Alternative de Energie (INSAE), coordonat de prof.univ.dr.ing. Eden Mamut, a prezentat experienţa echipei din Constanţa în domeniul celulelor de combustie, al sistemelor de procesare a biomasei şi de reformare a biogazului pentru producerea de hidrogen. S-au făcut prezentări ale activităţilor finanţate de către Agenţia Spaţială Română în domeniul dezvoltării de celule de combustie pe bază de uree şi a proceselor din celulele de combustie în condiţii de gravitate redusă, prin proiectele Opti Flow şi Fcto Out Space.

De asemenea, au fost evaluate oportunităţile de colaborare în cadrul programelor Platformei europene pentru hidrogen şi celule de combustie şi din cadrul Strategiei Dunării. Astfel, s-a făcut o listă de activităţi ce vor fi derulate în următoarea perioadă. Aşadar se vor efectua următoarele:

·Între INSAE din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa şi Centrul de Cercetare pentru Celule de Combustie din cadrul Universităţii din Duisburg se va semna un acord de colaborare care va permite utilizarea reciprocă a facilităţilor de cercetare, schimbul de cadre didactice, cercetători şi studenţi;
·Se va organiza o platformă de colaborare între instituţii din România, Germania, Bulgaria, Croaţia şi Slovenia, dedicată transferului de cunoştinţe şi bune practici în domeniul tehnologiilor de producere şi utilizare a hidrogenului şi celulelor de combustie;
·Părţile vor colabora la pregătirea de propuneri de proiecte pentru programe de finanţare europene în domeniul utilizării tehnologiilor de prelucrare a apelor poluate în vederea producerii de biomasă şi hidrogen, dezvoltarea de componente originale pentru celulele de combustie şi integrarea tehnologiilor energetice pe bază de hidrogen în sistemele de valorificare a surselor de energie regenerabile.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii