Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:06 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La ce şedinţă au participat 35 de primari şi viceprimari ai comunelor din judeţul Constanţa

ro

17 Mar, 2017 16:30 2392 Marime text
Filiala Judeţeană Constanţa a Asociaţiei Comunelor din România, reprezentată prin preşedinte ec Mariana Gâju, a organizat, ieri, în cadrul Prefecturii judeţului Constanţa, şedinţa ordinară având drept scop clarificarea unor aspecte privind depunerea şi implementarea anumitor proiecte europene, pentru beneficiari publici - unităţi administrativ teritoriale (PNDR 2014-2020), precum şi depunerea proiectelor în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL-2017).
 
Au participat 35 de primari şi viceprimari ai comunelor din judeţul Constanţa, consultanţi de specialitate, precum şi funcţionari publici din cadrul compartimentelor de specialitate ale primăriilor, care au adresat întrebări cu privire la sesiunile de depunere a proiectelor pentru cele două programe menţionate mai sus.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii