Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:00 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La 50 de ani de la aselenizare, se pregătește Proiectul ”Artemis” Pentru prima oară, o femeie va păși pe Lună

ro

21 Jul, 2019 15:21 1799 Marime text
Programul spaţial Apollo, prin care omul a făcut primul pas pe Lună, s-a încheiat în 1972, însă satelitul natural al Pământului a rămas un punct de mare interes pentru oamenii de ştiinţă din toată lumea. Agenţia Spaţială Americană (NASA) plănuieşte să ''consolideze'' efortul depus de sutele de mii de persoane implicate în programul Apollo şi să facă un nou ''salt uriaş'' pe Lună, începând din anul 2024, ''de data aceasta pentru a rămâne'' acolo, prin construcţia unor baze permanente, utile în ''drumul'' către Marte, informează agerpres.

În prima jumătate a lunii mai, NASA a anunţat că va trimite pentru prima oară o femeie pe Lună în 2024, în cadrul proiectului 'Artemis'. Preşedintele SUA, Donald Trump, anunţase anterior pe contul său de Twitter reluarea zborurilor spre Lună şi Marte.

Administratorul NASA, Jim Bridenstine, a evidenţiat "marele vot de încredere" pe care Administraţia Trump l-a acordat NASA prin alocarea unei tranşe suplimentare de 1,6 miliarde de dolari. Responsabilul NASA a precizat că misiunea din 2024 va fi doar începutul şi că scopul său este o prezenţă susţinută pe Lună şi trimiterea în fiecare an a unui echipaj.

În luna iunie a acestui an, NASA a anunţat că obiectivul fixat de Casa Albă de a trimite astronauţi americani pe Lună în anul 2024 este "realizabil", însă vor fi necesare "20-30 de miliarde de dolari suplimentari pe cinci ani", după cum a declarat Jim Bridenstine.

"În 2024 vom avea o femeie şi un bărbat pe Lună. Iar din 2028, vom rămâne acolo într-o manieră durabilă", a adăugat administratorul NASA.

Cele trei misiuni Artemis vor fi lansate cu cea mai mare rachetă din toate timpurile, Space Launch System (SLS). În partea superioară a lansatorului se va afla capsula locuibilă Orion. Acestor misiuni, care vor fi "100% ale NASA", li se vor adăuga cinci lansări care vor livra segmente din viitoarea "Gateway", o mini-staţie spaţială de pe orbita lunară, deschisă pentru toţi astronauţii din lume, care va fi folosită ca punct de trecere. "Nu construim o nouă Staţie Spaţială Internaţională", a prevenit însă Bridenstine. "Scopul nostru final este să mergem pe Marte şi nu de a rămâne blocaţi pe Lună", a explicat el.

Rămâne de rezolvat problema modulului de asolizare, care va avea sarcina de a-i duce pe astronauţi pe Lună şi de a-i aduce apoi de acolo până pe staţia de pe orbită, şi care nu a fost deocamdată finanţat. "Cele 20-30 de miliarde de dolari pentru cinci ani reprezintă sumele adiţionale de care avem nevoie în principal pentru acest modul de asolizare", a precizat Jim Bridenstine.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii