Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:28 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Klaus Iohannis faţă în faţă cu premierul Slovaciei, Peter Pellegrini. Află cine mai participă

ro

11 Sep, 2018 08:40 1166 Marime text
Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi pe premierul slovac de la ora 11.00, iar de la ora 13.00 cei doi vor susţine o declaraţie de presă comună.

Potrivit anunţului făcut de Administraţia Prezidenţială, cei doi vor aborda şi subiecte de actualitate de pe agenda europeană, negocierea viitorului buget al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027, procesul de retragere a Marii Britanii din Uniune şi gestionarea migraţiei la nivel european.

De asemenea, vor fi abordate şi aspecte legate de relaţiile bilaterale, precum şi de cooperarea la nivel regional.

Prim-ministrul Republicii Slovace, Peter Pellegrini, se va întâlni şi cu premierul Viorica Dăncilă, de la ora 10.00, la Palatul Victoria.

De asemenea, Peter Pellegrini va avea o întrevedere şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, de la ora 15.30, la Parlament.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii