Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:15 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Klaus Iohannis, despre aderarea la Schengen - "Probabil nu astăzi, dar peste puțin timp, vom fi și în Schengen"

ro

10 May, 2019 07:41 1507 Marime text
Președintele Klaus Iohannis a subliniat din nou, în Piața Mare din Sibiu, că „din centrul României se va decide viitorul Uniunii Europene”. Aceasta, în condițiile în care la Sibiu are loc un summit la care participă 27 de șefi de state și guverne din Uniunea Europeană. Șeful statului a promis că „probabil nu astăzi, dar peste puțin timp”, România va fi primită în Schengen, iar Mecanismul de Cooperare și Verificare va fi ridicat.

„Este o zi frumoasă, un eveniment frumos. Azi, de ziua Europei, Europa vine în România. Din Centrul României se va decide viitorul UE”, a spus Klaus Iohannis, care a ajuns la Primăria din Sibiu, unde îi va întâmpina pe participanții la summit.

„Avem pregătită o declaraţie pentru cetăţenii Uniunii Europene, declaraţia de la Sibiu, care va arăta că suntem hotărâţi, suntem uniţi, ştim ce vrem, dorim să ne implicăm pentru un viitor foarte bun al Uniunii Europene. O zi foarte important pentru România, o zi foarte importantă pentru români. România contează, românii contează”, a mai spus Klaus Iohannis.

Șeful statului a spus că va vorbi cu liderii europeni și despre Spațiul Schengen, în care România nu a fost încă primită, în condițiile în care mai multe state membre au exprimat îngrijorări în privința statului de drept din România.

„Am muncit enorm de mult și această chestiune am pus-o în discuție de nenumărate ori, o voi discuta și azi. Însă avem politicieni care, din păcate au arătat Europei că nu avem doar o față frumoasă, care atacă justiția, care atacă instituțiile europene și, din această cauză, în loc să fim acceptați cu totul, au apărut discuțiile despre statul de drept. Românii își doresc să rămână europeni și promit că, probabil nu astăzi, dar peste puțin timp, vom fi și în Schengen și vom scăpa de MCV”, a mai spus președintele.


Șeful statului a fost acuzat ieri de ministrul de Interne, Carmen Dan, că „s-a spălat pe mâini de subiectul Schengen”.

Mark Rutte, prim-ministrul Olandei, prezent la summit-ul european de la Sibiu, a declarat că România va intra în spaţiul Schengen, atunci când va respecta principiile statului de drept şi democraţiei. Întrebat când crede că va fi România pregătită, Rutte a răspuns: „Când vă veţi conforma tuturor regulilor: statul de drept, democraţia. Nu mergeţi în direcţia corectă în acest moment.”

Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Germania, a anunțat, joi seara, la Digi24, după încheierea Summitului UE de la Sibiu că România va intra în iunie în Spațiul Schengen, dar numai cu aeroporturile.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii