Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:45 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Klaus Iohannis a trimis Parlamentului spre reexaminare Legea privind Codul fiscal

ro

17 Jul, 2015 12:34 1092 Marime text
Preşedintele României, Klaus Iohannis a trimis Parlamentului spre reexaminare, Legea privind Codul fiscal.

Reexaminarea va avea loc în toamnă, având în vederea că parlamentarii sunt în vacanţă. 

Comunicat oficial

„În materie fiscală, legiuitorul trebuie să promoveze o atitudine echilibrată și rațională, de natură a nu genera disfuncționalități care, ulterior, să necesite frecvente corectări de ordin legislativ. În acest sens, în elaborarea unui nou Cod fiscal nu ar trebui promovate politici care generează fiscalități excesive, dar nici relaxări accentuate. Măsurile de austeritate ale anului 2010 trebuie să rămână istorie. Revenirea la politici fiscale riscante și cu consecințe negative pe termen lung reprezintă o experiență pe care nu numai clasa politică nu si-o mai poate permite dar, mai ales, costurile acestora nu trebuie să mai fie suportate de cetățeni.

Bunăstarea economică unanim dorită de toate forțele politice din România în beneficiul cetățenilor și al agenților economici poate fi atinsă numai printr-o abordare fiscal-bugetară responsabilă, predictibilă pe termen lung, în concordanță cu obiectivele de creștere economică sustenabilă. Simpla relaxare fiscală, neînsoțită de continuarea procesului de creștere a colectării veniturilor și de o reașezare sustenabilă a cheltuielilor bugetare, pentru o cât mai rațională cheltuire a banului public, poate conduce la acumularea de dezechilibre care vor greva asupra evoluțiilor economice și sociale viitoare.

Susținem relaxarea și simplificarea fiscală prin reducerea unor taxe și impozite în condițiile în care sunt asigurate premisele pentru consolidare fiscală și predictibilitate. Din această perspectivă, considerăm că noul Cod fiscal poate fi pus în aplicare numai după o riguroasă și temeinică analiză a implicaţiilor întregului set de măsuri fiscale şi bugetare asupra construcţiei bugetului general consolidat, atât pentru anul 2016, cât şi pentru anii următori și numai cu respectarea obligațiilor asumate de România şi a legislaţiei interne referitoare la disciplina financiar-bugetară.

Punerea în aplicare a noului Cod fiscal ar genera implicaţii majore la nivelul construcției bugetare pentru anii următori din perspectiva obiectivului de menținere a consolidării fiscale. Conform evaluărilor Comisiei Europene și Fondului Monetar Internațional, punerea în aplicare a noului Cod fiscal atrage, în mod evident, ratarea obiectivului bugetar pe termen mediu (MTO), respectiv: deficit structural de 1% din PIB și deficit bugetar ESA de 1,2% din PIB, conform Programului de Convergență și Strategiei Fiscal-bugetare. O asemenea dinamică denotă instabilitate în abordarea fiscal-bugetară: de la deficite mari se trece la deficite mici, apoi din nou la deficite mari etc“.  
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii