Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:45 10 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jurnaliştii au tras cu arma în poligonul IPJ Constanţa Competiţii sportive cu ocazia Zilei Poliţiei Române

ro

22 Mar, 2013 14:04 938 Marime text
Pentru marca Ziua Poliţiei Române (25 martie), la nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa s-au organizat o serie de competiţii sportive, în care au fost angrenaţi poliţiştii, precum: concursul de şah, concursul de tenis de masă, tir, fotbal tenis şi fotbal, dar şi competiţia de tir sportiv pentru jurnaliştii acreditaţi. Astfel, competiţiile au început la data de 15 martie, când a avut loc concursul de şah, primul loc fiind adjudecat de către Şeful Serviciului Cazier, locul doi a fost ocupat de un ofiţer din cadrul Serviciului ordine Publică, iar locul trei a revenit şefului Secţiei 4 Rurală Medgidia. La tenis de masă, categoria femei primul loc a fost câştigat de o poliţistă din cadrul Biroului de Analiză a Informaţiilor, locul doi de Şefa Serviciului Financiar, iar locul trei, unei poliţiste din cadrul Serviciului Criminalistic. De asemenea, la categoria bărbaţi, locul întâi a fost adjudecat de către un poliţist din cadrul Secţiei Regionale Transporturi Maritime, locul doi a revenit unui poliţist din cadrul Serviciului Rutier, iar locul trei, unui poliţist din cadrul Secţiei Regionale Transporturi.  La  concursul de tir pentru femei, locul întâi a revenit unui ofiţer din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor, locul doi unui ofiţer din cadrul Oficiului Juridic, iar locul trei tot unui ofiţer din cadrul Serviciului de Investigare a fraudelor. La bărbaţi, primul loc l-a adjudecat un poliţist din Năvodari, locul doi un poliţist din cadrul Serviciului Criminalistic, iar locul trei a revenit unui ofiţer din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale.  La concursul de fotbal au participat poliţişti din tot judeţul, iar după calificări, s-a disputat finala mică, între echipele Secţiei 2 şi poliţiei Medgidia, unde după loviturile de departajare locul trei a fost ocupat de poliţiştii din Medgidia. În finala mare s-au calificat echipele formate din poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale şi poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor. Campioană la concursul de fotbal a fost echipa poliţiştilor Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului, câştigând cu scorul de 2 – 1.  La concursul de fotbal tenis, podiumul a fost împărţit de luptătorii Serviciului Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Constanţa . Tot cu această ocazie, azi a avut loc concursul de tir sportiv, activitate la care au fost invitaţi să participe toţi reprezentanţii mass-media acreditaţi pe lângă Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa. Ceremoniile festive vor continua şi în zilele următoare, şi anume: avansarea în grad, la termen şi înainte de termen a unor poliţişti din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, pentru activitatea deosebită desfăşurată şi merite excepţionale - 25 martie. Acordarea unor diplome de onoare celor care s-au remarcat prin activitatea desfăşurată şi munca depusă, luni. Ziua Porţilor Deschise – care va avea loc luni, ora 11.00, în parcul din zona Sălii Sporturilor, ocazie cu care vor putea fi vizitate autospecialele din dotarea Serviciului Rutier, Ordine Publică şi Criminalistic, precum şi demonstraţii efectuate de ofiţerii Serviciului Acţiuni Speciale, din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii