Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:16 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Judeţul Constanţa Sfințire biserică nouă la Năvodari. Când are loc evenimentul

ro

20 Sep, 2018 10:10 3037 Marime text
Duminică, 23 septembrie 2018, de la ora 8.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba de sfințire mare (târnosire) a bisericii „Sf. Ioan Botezătorul”, situată în cartierul „Peninsula” din Năvodari. Apoi, va oficia Sfânta Liturghie arhierească.

Biserica parohiei are o suprafață de 150 mp. și va deservi aproximativ 100 de familii, zona fiind în extindere.

Piatra de temelie a fost pusă în anul 2006, tot de către ierarhul Tomisului, iar lucrările de construcție au fost coordonate de către părintele paroh Marian Duță.

După slujbă, toți credincioșii prezenți vor putea trece prin altar.
 
Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în Duminica a XVIII-a după Rusalii. La Sfânta Liturghie se va citi un text din Evanghelia după Luca, capitolul 5, care relatează despre o minune săvârșită de către Iisus Hristos, numită „pescuirea minunată”.

Momentul cheie al acestei relatări nu este minunea în sine, ci chemarea lui Petru la apostolat: „de acum înainte vei fi pescar de oameni” (Luca 5, 10). În acest fel, minunea prinderii a unei mulțimi mare de pește devine o pildă despre viitoarea activitate a sfinților apostoli care, folosind puterea cuvântului evanghelic asemenea unui năvod, vor aduce la creștinism mulțimi mari de oameni.


Sursă foto: Arhiepiscopia Tomisului
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii