Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:40 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jandarmii au confiscat peste 4.000 de petarde în Piața Tomis 3

ro

18 Dec, 2015 13:01 3250 Marime text
Jandarmii din cadrul  Grupării Mobile “Tomis” Constanţa au surprins, ieri, în apropierea Pieţei Tomis III, o persoană care oferea spre vânzare 4200 obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice (petarde), fără a  deţine autorizaţie şi fără a îndeplinii condiţiile prevăzute de lege.

Militarii l-au suprins pe V. T., de 42 de ani, din Constanţa,  care dorea să vândă persoanelor din zonă, 4200 de obiecte artizanale şi de distracţie pe baza de amestecuri pirotehnice (petarde). Pentru obiectele pirotehnice aflate în 60 cutii, comerciantul de ocazie nu avea autorizaţie şi nici nu erau  inscripţionate clasele din care fac parte.
           
Au fost întocmite actele de constatare  pentru fapta de comercializare către persoanele fizice a obiectelor artizanale şi de distacţie pe bază de amestecuri pirotehnice fără a îndeplinii condiţiile prevăzute de lege. Actele şi petardele urmează a fi  înaintate la Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase al I.P.J Constanţa, pentru continuarea cercetărilor.



sursa foto: youtube.com
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii