Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:36 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ISU Bucovina a închis complexul Dorna Arini, ce îi aparține lui IPS Teodosie

ro

13 Nov, 2015 21:45 5112 Marime text
Complexul Dorna Arini, ridicat de Mitropolitul Tomisului, IPS Teodosie, a fost închis astăzi de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU).
Purtătorul de cuvânt al ISU Bucovina, plutonier adjunct Alin Găleată, a declarat că, în ultimii doi ani, cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență au atras în repetate rânduri atenţia că acolo un banal incendiu se poate transforma într-o tragedie. Mai mult, el spune că pentru niciuna dintre construcțiile din cadrul complexului nu au fost emise autorizații de securitate la incendiu. Administratorii complexului au primit şi o amendă de 100.000 de lei pentru nereguli.

Pompierii din Suceava au venit astăzi la complexul Înaltpreasfințitului Teodosie în jurul prânzului. Ei i-au evacuat mai întâi pe turiști, iar zecile de pelerini care aveau rezervare la complexul monahal şi-au primit banii înapoi şi au fost invitaţi să plece spre altă unitate de cazare deoarece acel complex nu are autorizație ISU.

Timp ce 5-6 ore au răscolit pompierii construcțiile de acolo, iar la final au scos lacătul și l-au pus pe ușa complexului monahal. Se pare că instituţia funcţionează de ani buni fără autorizaţie. Pompierii spun că acest complex nu respectă o listă lungă de norme de siguranţă şi un banal incendiu ar putea transforma totul în scrum. În februarie, o comisie formată din reprezentanţi ai Prefecturii, ISU, Garda de Mediu, ai Direcţiei de Sănătate Publică, ai Inspectoratului de Stat în Construcţii şi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului a verificat, timp de trei zile, legalitatea complexului monahal de la Dorna Arini.
 
Ca mănăstirea de la Dorna Arini, în ţară mai sunt alte 973 de lăcaşuri de cult care funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu.
 
Vom reveni cu punctele de vedere ale IPS Teodosie şi le vom publica ulterior. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • fara nume 15 Nov, 2015 08:33 Complexul ăla e orice, însă nu e manăstire...