Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:24 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Istoria Uniunii Social-Liberală

ro

25 Feb, 2014 20:58 1531 Marime text
Uniunea Social-Liberală, USL, a fost o alianță politică parlamentară și pre-electorală, constituită din Alianța de Centru-Stânga, formată din Uniunea Națională pentru Progresul României și Partidul Social Democrat și Alianța de Centru-Dreapta formată din Partidul Național Liberal și Partidul Conservator.

În urma căderii Guvernului Ungureanu, rezultat al adoptării în Parlament a moțiunii de cenzură USL, în data de 7 mai 2012, Victor Ponta a fost învestit de președintele în exercițiu, Băsescu, în funcția de Prim-ministru al României în fruntea unui guvern al alianței USL.

Protocolul de colaborare politică în cadrul Uniunii Social-Liberale (USL) a fost semnat în data de 5 februarie 2011, la Palatul Parlamentului din București.

USL a fost fondată de către liderii Victor Ponta (PSD) și Crin Antonescu (PNL) în februarie 2011. Partidul Conservator (PC) și președintele său, Daniel Constantin, s-au alăturat ulterior noii alianțe. În 2012, Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR) a format cu PSD Alianța de Centru-Stânga (ACS) și s-a alăturat USL.

USL și-a început, oficial, în 2012 activitatea sa politică; liderii USL au început în mod public să critice unele acțiuni ale guvernului Boc (2), guvernului Ungureanu și concomitent ale președintelui statului, Traian Băsescu care ar fi dorit continuarea (succesivă) a celor două guvernări menționate. În același an, deputații USL au conceput și adoptat o moțiune de cenzură parlamentară de neîncredere în guvern, care supusă la vot în Parlament, a fost aprobată, și astfel guvernul Ungureanu a pierdut sprijinul parlamentar necesar, și guvernarea. Atunci, președintele Băsescu l-a desemnat pe Ponta (PSD) ca nou prim-ministru, însărcinându-l cu formarea noului cabinet. Noul guvern a fost aprobat de către Parlament, având sprijinul majorității parlamentare a membrilor alianței USL, prin aceasta USL venind la putere.
În alegerile locale din 2012, USL a câștigat președinția consiliilor județene în 36 de județe, 1.292 de primării, 12.668 de locuri în consiliile locale și primăria a 5 sectoare din București (alegerile pentru primăria sectorului 2 au fost câștigate de primarul în funcție, Neculai Onțanu din partea UNPR, formațiune care a candidat separat la alegerile locale, dar a aderat și ea la USL ulterior).
La data de 17 octombrie 2012, la Arena Națională, a avut loc loc Congresul USL de lansare a candidaților pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012.

USL a câștigat alegerile legislative din 9 decembrie 2012, atât pentru Camera Deputaților cu 58,63% cât și pentru Senat, cu 60,03% din voturile exprimate. Prezența la vot a fost de 36,54%.
În cadrul alianței USL au loc și disensiuni: un exemplu ar fi refuzul PNL de a se alătura dorinței lui Victor Ponta de a impozita salariile de peste 1.000 Euro, refuzul PNL a permite confiscarea averilor ilicite etc. La data de 20 mai 2013 atât PSD cât și PNL au avut ședințe privind USL. S-a pus chiar problema ca protocolul USL să fie revizuit iar USL să se transforme în Alianța PSD-PNL-PC. Contradicții au fost și pe tema revizuirii Constituției, ca și a alegerilor parlamentare anticipate din colegiile rămase vacante, PSD susținând uninominalul pur, în timp ce mai multe surse din PNL, ca prim-vicepreședintele Klaus Johannis și senatorul Puiu Hașotti declarându-se favorabili unui uninominal mixt, ca în Germania.
Victor Ponta, prim ministru din partea Uniunii, a declarat la începutul mandatului într-o conferință de presă înaintea anunțării componenței guvernului, că prioritățile guvernării USL sunt:

Respectarea legilor țării, fără excepții, fără derogări sau scuze.
Repararea inechităților sociale.
Viziune economică statală de lungă durată, care să ofere predictibilitate, locuri de muncă și să protejeze resursele naturale ale României.
Depolitizarea administrației publice. Doar miniștrii și secretarii de stat vor fi numiți și sprijiniți politic.
Toleranță zero față de corupție și clientelism. Continuarea eforturilor pentru atingerea obiectivelor din Mecanismul de Cooperare și Verificare.
Organizarea de alegeri democratice și corecte.

Printre alte priorități și obiective ale alianței, enunțate la un moment sau altul, se numără creșterea salariilor bugetarilor,[2] dispariția principalului partid de opoziție,[3] aderarea la spațiul Schengen,[4] și returnarea contribuțiilor la asigurările sociale plătite de pensionarii cu pensii puțin mai mari de 740 de lei în baza unei ordonanțe respinse de Curtea Constituțională.
Sursa text: wikipedia.org
Sursa foto: ampress.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii