Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:58 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Isărescu ţine isonul ministrului Teodorovici, spunând că un acord cu FMI ar fi benefic!

ro

30 Sep, 2015 17:34 1439 Marime text
Un nou acord al României cu Fondul Monetar Internaţional ar oferi un plus de credibilitate politicii economice a României, dar n-ar trebui să fie axat pe balanţa de plăţi, ci pe problemele rămase nerezolvate, respectiv reformele structurale. Cel puţin aşa susţine guvernatorul BNR, Mugur Isăresc, la briefingul după şedinţa Consiliului de Administraţie al BNR pe probleme de politică monetară. El a precizat că toate aceste aspecte trebuie decise politic, mai ales în contextul alegerilor parlamentare de anul viitor şi al faptului că acordul va fi dus mai departe de noul guvern. Isărescu a atras atenţia însă că în luarea unei decizii de către FMI pentru un nou acord va cântări destul de mult şi maniera în care s-a încheiat fostul acord.
Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a declarat ieri că România va cere în mod oficial FMI, în acest an, încheierea unui nou acord de împrumut, iar negocierile se vor concentra pe implementarea de reforme structurale şi nu pe deficitul bugetar. Acordul României cu FMI a expirat la 26 septembrie, în condiţiile în care o evaluare a acestuia nu a mai fost realizată cu succes încă din luna martie 2014, ca urmare a divergenţelor dintre autorităţile române şi oficialii instituţiei în privinţa fiscalităţii. Acordul cu FMI şi Comisia Europeană, de 4 miliarde de euro, a avut caracter preventiv.
Reprezentantul rezident al FMI pentru România şi Bulgaria, Guillermo Tolosa, a declarat la jumătatea lunii septembrie că România va trebui să solicite Fondului Monetar Internaţional un nou acord dacă doreşte unul, iar apoi va fi analizat tipul de acord care poate fi încheiat, însă va fi diferit de cele anterioare.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii