Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:17 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Irina Begu a ratat calificarea în finala turnelui de la Roma. Serena Williams jubilează...

ro

14 May, 2016 23:16 1525 Marime text
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă de americanca Serena Williams, liderul mondial, cu 6-4, 6-1, astăzi, în semifinalele turneului WTA de la Roma, dotat cu premii totale de 2.599.610 dolari. Begu (25 ani, 35 WTA) s-a recunoscut învinsă după o oră și 27 de minute, la prima sa confruntare cu Serena (34 ani), întreruptă de ploaie în două rânduri în primul set.
 
Williams a condus cu 1-0 și 2-1, dar apoi jocul a fost întrerupt la 15-15 din cauza ploii. Serena a reușit un break și s-a desprins la 3-1, dar Begu a recuperat imediat ghemul pierdut (3-2), meciul fiind din nou oprit, când americanca avea o minge de break. Williams s-a desprins la 4-2, dar Begu a revenit și a restabilit egalitatea, 4-4. Williams și-a făcut serviciul, iar apoi a profitat de erorile Irinei, încheind primul set cu 6-4.
 
În setul al doilea, Begu a început excelent cu break, dar apoi nu a mai reușit să îi pună probleme americancei, care a câștigat șase ghemuri la rând, 6-1, obținând calificarea în finală. Serena a dominat meciul. Irina Begu s-a ales cu un cec de 107.860 euro și cu 350 puncte WTA, ea fiind programată să joace și la dublu, în semifinale, alături de Monica Niculescu, împotriva principalelor favorite, Martina Hingis (Elveția) și Sania Mirza (India).
 
Finala de simplu va fi una americană, Serena Williams urmând să joace împotriva compatrioatei sale Madison Keys (21 ani, 24 WTA)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii