Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:17 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPS Teodosie va sfinți mâine biserica din Fântânele

ro

23 May, 2012 23:49 1275 Marime text

Joi, 24 mai, începând cu ora 8.00, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sfinți biserica „Înălțarea Domnului" din comuna Fântânele, așezământ de cult ce își prăznuiește mâine și hramul.

Biserica din Fântânele a fost zidită în jurul anilor 1898 de către familiile de bulgari aflate aici, în stilul celor din Bulgaria. Biserica nu a fost pictată până în anul 2010, an în care s-au început lucrările de reabilitare. Pictura a fost realizată de către pictorul bisericesc Dorinel Coman, în stil bizantin.

Printre lucrurile de preț aflate în biserică se numără catapeteasma, o broderie în lemn îmbrăcată în pulbere de aur, executată de către sculptorul Dumitru Tvetca în anul 1898, acum restaurată și două sfeșnice mari din bronz masiv datând din anul 1913.

Praznicul Înălţării Domnului, numit în popor şi Ispas, cade întotdeauna în joia săptămânii a şasea după Paşti, la 40 de zile de la Învierea Domnului, când Hristos S-a înălţat la cer (conform Faptele Apostolilor I, 2-12). Se numără printre cele mai vechi sărbători ale Biserici, prima menţiune datând din anul 332. În secolul al IV-lea, Sfântul Ioan Gură de Aur a lăsat o predică la această sărbătoare, pe care el o numeşte „cinstită şi mare". Asemenea cuvântări ne-au mai rămas, din acea vreme, de la Sfinţii Atanasie al Alexandriei şi Grigorie de Nyssa. Pe la 380-385, pelerina Egeria aminteşte de festivităţile din ziua a patruzecea după Paşti; la Ierusalim acestea aveau loc în biserica Naşterii din Betleem, iar sărbătoarea Înălţării era prăznuită la Cincizecime, în aceeaşi zi cu pogorârea Sfântului Duh, marcând împreună finalul perioadei pascale. Delimitarea dintre cele două mari praznice s-a făcut la sfârşitul secolului al IV-lea.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii