Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:31 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ionuț Gologan, românul condamnat la moarte în Malaezia, ar putea fi extrădat!

ro

14 Aug, 2016 11:00 3828 Marime text
Au trecut trei ani de când Ionuţ Gologan se află închis într-o închisoare de maximă securitate din Malezia pentru trafic de droguri. În timp ce el aşteaptă din minut în minut să fie pusă în aplicare pedeapsa cu moartea, autorităţile române sunt la un pas să obţină graţierea acestuia. La aflarea veştii, tatăl băiatului a izbucnit în lacrimi, scrie Cancan.ro, citat de Antena3.
 
De mai bine de şase luni de când Ionuţ Gologan, tânărul condamnat la moarte în Malaezia în 2013 pentru trafic de droguri, a primit o veste teribilă. Recursul avocaţilor a fost inutil, judecătorii confirmând pedeapsa primită iniţial, de moarte prin spânzurare.
 
Băiatul de 24 de ani este disperat şi nu ştie la cine să mai apeleze pentru a mai avea o şansă la viaţă. Aflat de atâta amar de vreme după gratii, Ionuţ a început să îşi piardă speranţa că într-o buna zi va ieşi din închisoare şi va ajunge acasă, alături de familia lui.
 
De când a aflat că a fost condamnat definitiv la moarte şi că nu se poate face nimic pentru a fi salvat, Ionuţ îşi petrece majoritatea timpului în celula, plângând. Îşi aminteşte de copilărie şi visează să îşi mai vadă măcar o dată bunica.
 
Conform unor surse din MAE, autorităţile sunt la un pas să îl convingă pe sultanul din Malaezia să îl lase în viaţă pe băiat:
 

”Au fost trimise zeci de scrisori, se fac eforturi pentru ca Ionuţ să nu moară. Autorităţile române au explicat că tot ceea ce vor este extrădarea lui Gologan, asigurându-l pe sultan că el va plăti aspru pentru faptele sale. Este posibil ca până la sfârşitul lunii viitoare, Ionuţ să fie acasă”, spun sursele din MAE.

 
Contactat de jurnaliști, tatăl băiatului, Dumitru Gologan, abia şi-a putut stăpâni emoţiile şi a început să plângă:

”Serios? Cea mai mare bucurie ar fi pentru mine. Să îmi văd băiatul acasă. Vă spun sincer că nu mai am nicio speranţă, dar am continuat să mă rog la Dumnezeu. Să se facă o minune şi pentru el”, a spus bărbatul.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii