Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:31 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iohannis, declaraţie comună cu Hollande, după întâlnirea de la Palatul Elysee

ro

10 Feb, 2015 16:14 1290 Marime text
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut astăzi o declaraţie de presă comună cu preşedintele Republicii Franceze, Francois Hollande, după întâlnirea oficială bilaterală de la Palatul Elysee.

„Mă bucur că mă aflu astăzi aici, la Paris. Invitatia pe care mi-aţi adresat-o constituie un simbol puternic al relaţiei bilaterale dintre cele două state. M-am bucurat ca la aceasta primă discuţie a fost posibil să participe şi domnul ministru de Externe, precum şi ministrul Economiei. Am fost satisfacut de substanta discutiilor purtate. Relaţia bilaterală dintre România şi Franţa formată concret într-un parteneriat strategic se dezvolta atât in jurul unei importante relaţii politice, cât şi in jurul cooperarii sectoriale foarte bogate. V-am adresat, domnule presedinte, invitatia de a veni în România, şi sper ca acest lucru să fie posibil cât de curând. Voi continua să consider relaţia cu Franţa o prioritate“, a declarat Klaus Iohannis.

„I-am mulţumit preşedintelui Klaus Iohannis pentru aceasta vizita. Istoria trece şi prin limbă, iar România este o ţara francofonă. Franceza este foarte privilegiata şi îi mulţumesc încă o data domnului preşedinte. Am discutat subiecte politice. De exemplu, despre Uniunea Europeană, un drum pe care suntem angajaţi împreună. Joi vom avea Consiliul European şi vom aborda subiecte importante, precum securitatea. Ne-am propus ca la acest Consiliu să ajungem la un acord în privinţa controlarii pasagerilor liniilor aeriene, precum şi asupra unor decizii privind controlul pe Internet al site-urilor teroriste. Am abordat subiectul Ucraina. Romania are frontieră comuna cu Ucraina, iar Franta s-a angajat , împreună cu Germania, într-o iniţiativă care maine sper că-şi va dovedi eficacitatea, la Minsk. Cu toţii avem interesul să ajungem la un acord. Am vorbit cu domnul Iohannis şi despre economie. Franta e prezentă în Romania şi dorim să amplificăm această prezenţă. Am abordat şi subiectul sensibil al romilor. De ceva timp avem o cooperare poliţienească foarte strânsă. In Franţa sunt ofiteri români de poliţie, care combat împreuna cu poliţiştii locali reţelele de trafic. E important să îl avem pe domnul preşedinte aici. El este un factor de unitate pentru Romania acum“, a declarat Francois Hollande.


Sursa: antena3.ro
Sursa foto: Captură video antena3.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii