Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:25 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iohannis a subliniat, la Bruxelles, importanţa Politicii de Coeziune şi a Politicii Agricole Comune în raport cu noul buget

ro

14 Dec, 2018 19:00 1194 Marime text
Trimisul special al AGERPRES, Mădălina Cerban, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis, care a participat joi şi vineri la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, a subliniat importanţa Politicii de Coeziune şi a Politicii Agricole Comune în raport cu noul buget multianual al UE, scrie Agerpres.ro. 

"În cadrul dezbaterii privind viitorul buget multianual al Uniunii, preşedintele României a exprimat mulţumiri pentru eforturile realizate de preşedinţia austriacă în acest dosar, subliniind că, în calitate de stat care va prelua preşedinţia Consiliului UE de la 1 ianuarie 2019, ţara noastră va acţiona ca mediator imparţial (honest broker) şi va continua acelaşi ritm susţinut al discuţiilor cu scopul de a obţine progrese în negocieri", informează vineri Administraţia Prezidenţială.

Iohannis a salutat stabilirea ca reper temporar a toamnei anului 2019 pentru obţinerea unui acord, la nivelul Consiliului European, apreciind că acest angajament va genera un ritm ambiţios al negocierilor, inclusiv pe durata exercitării preşedinţiei de către România.

"Din perspectiva obiectivelor prioritare pentru ţara noastră, ca stat membru, în raport cu noul buget, preşedintele României a punctat importanţa Politicii de Coeziune şi Politicii Agricole Comune, obiective susţinute şi de alte state membre. Totodată, Klaus Iohannis a subliniat importanţa unei abordări realiste în viitoarele discuţii, respectiv necesitatea de a acomoda în egală măsură şi noile priorităţi şi provocări ale Uniunii prin acest nou buget", precizează Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului român a menţionat că ţara noastră va promova, în calitate de preşedinţie a Consiliului UE, demersurile menite să contribuie la aprofundarea Pieţei Unice a Uniunii, la punerea în practică a Strategiei UE pentru Piaţa Unică şi la adoptarea cât mai multor acte legislative corelate acesteia.

Pe de altă parte, Klaus Iohannis a susţinut importanţa continuării eforturilor statelor membre UE în privinţa dimensiunii externe a migraţiei şi o implicare activă în dialogul cu partenerii externi, ţările de origine şi de tranzit ale migranţilor. Totodată, el s-a referit la faptul că preşedinţia României la Consiliul UE va prelua dosarele privind gestionarea dimensiunii interne a migraţiei, urmând a continua eforturile în direcţia identificării de soluţii.

În ceea ce priveşte relaţiile externe ale Uniunii, liderii europeni au discutat în perspectiva Summitului UE - Liga Statelor Arabe care va avea loc pe 24 şi 25 februarie 2019.

Totodată, membrii Consiliului European au abordat evoluţiile recente din Marea Azov şi strâmtoarea Kerci, în condiţiile utilizării de către Rusia a forţei militare împotriva Ucrainei, fiind exprimată "profunda îngrijorare faţă de tensiunile din regiune".

"Preşedintele României a reafirmat angajamentul şi sprijinul ţării noastre faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, în interiorul graniţelor sale recunoscute internaţional", precizează Administraţia Prezidenţială.

Conform sursei citate, a fost abordată şi tematica schimbărilor climatice, în contextul prezentării recente de către Comisia Europeană a propunerii de strategie în acest domeniu, intitulată "O planetă curată pentru toţi". Dezbaterile pe acest subiect important vor continua pe perioada preşedinţiei române a Consiliului UE.

Cu privire la aspectele subsumate securităţii şi apărării, Consiliul European a salutat progresele înregistrate în acest domeniu, inclusiv în privinţa implementării Cooperării Permanente Structurate (PESCO), consolidării mobilităţii militare şi negocierilor legate de Fondul European de Apărare, şi a andosat Compactul civil PSAC. Preşedintele Iohannis a salutat adoptarea Compactului civil, subliniind valoarea adăugată a UE în domeniul gestionării civile a crizelor, mai arată Administraţia Prezidenţială.

Liderii europeni au avut un schimb de opinii şi asupra rezultatului dialogurilor şi consultărilor cu cetăţenii desfăşurate în statele membre, în baza raportului elaborat de preşedinţia austriacă în cooperare cu România, în calitate de viitoare preşedinţie rotativă a Consiliului UE.

"Preşedintele României a salutat rezultatele consultărilor cetăţeneşti asupra viitorului Uniunii, reliefând că ţara noastră a susţinut încă de la început această iniţiativă, foarte utilă pentru conturarea aşteptărilor cetăţenilor europeni în contextul procesului de reflecţiei privind viitorul UE şi în perspectiva Summitului informal de la Sibiu din mai 2019", spune Administraţia Prezidenţială.

În privinţa dezinformării, Consiliul European a subliniat importanţa unui răspuns ferm şi coordonat al statelor membre în vederea contracarării acestui fenomen pentru consolidarea rezilienţei şi nivelului de pregătire ale Uniunii, în perspectiva alegerilor pentru Parlamentul European. Klaus Iohannis a apreciat recentul Plan de Acţiune al Comisiei Europene şi a exprimat susţinere pentru măsurile de combatere a dezinformării.

În cadrul Summitului Euro în format extins, liderii europeni au continuat discuţiile privind aprofundarea Uniunii Economice şi Monetare (UEM). Iohannis a salutat eforturile depuse în direcţia consolidării UEM şi a reafirmat susţinerea ţării noastre pentru acest obiectiv.

Cât priveşte Brexit, liderii europeni au agreat că Acordul de retragere încheiat de Marea Britanie şi UE nu poate fi redeschis.

Preşedintele Iohannis a sprijinit pe deplin abordarea UE 27 şi a arătat că, în calitatea sa de viitoare preşedinţie a Consiliului UE, România are ca obiectiv demararea cât mai rapidă a discuţiilor privind relaţiile viitoare dintre UE şi Marea Britanie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii