Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:37 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întâlnire importantă a secretarului se stat George Ciamba și ambasadorul Statului Israel în România

ro

07 Sep, 2015 18:37 963 Marime text
 
Secretarul de stat George Ciamba, a primit-o astăzi, pe Tamar Samash, ambasadorul agreat al Statului Israel la Bucureşti. Acest lucru s-a petrecut cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare.
 
Demnitarul român şi-a exprimat satisfacţia pentru nivelul excelent al relaţiei bilaterale dintre România şi Statul Israel, datorat atât frecvenţei contactelor de lucru dintre cele două ţări, cât şi nivelului calitativ superior al acestora.
 
Cei doi oficiali au subliniat importanţa continuării consolidării dialogului politico-diplomatic şi a cooperării sectoriale în domeniile de interes comun precum: medicină, IT&C, gestionarea resurselor de apă.
 
O atenţie particulară a fost acordată schimburilor comerciale şi investiţiilor reciproce, precum şi dialogului direct la nivelul societăţii civile şi mediilor academice din cele două ţări.
 
Secretarul de stat român şi ambasadorul agreat al Statului Israel la Bucureşti au abordat, de asemenea, şi subiecte actuale ale agendei regionale și europene cu accent pe provocările cu care UE este confruntată în contextul evoluţiilor din vecinătatea sa.

Ambii oficiali au menţionat buna conlucrare între cele două ţări în forurile multilaterale. În context, secretarul de stat George Ciamba a adresat mulţumiri pentru sprijinul acordat de Statul Israel în vederea preluării de către România, în 2016, a preşedinţiei Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului. Totodată, a urat succes ambasadorului israelian în exercitarea mandatului său la Bucureşti.


Sursa foto: embassies.gov.il
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii