Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:03 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întâlnire a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice în Constanţa

ro

27 Feb, 2015 12:45 809 Marime text
La sediul Instituţiei Prefectului Judeţul Constanţa s-a desfăşurat, ieri,  întâlnirea lunară a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, punctul principal al ordinii de zi fiind legat de informarea privind măsurile propuse în vederea protecţiei şi sprijinirii persoanelor vârstnice.

Sub coordonarea Prefectului Constanţei, la întâlnire au participat membrii Consiliului Judeţean al Persoanelor Vârstnice, membrii Comitetului Consultativ de Dialog Civic, poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Constanţa,  directori ai instituţiilor deconcentrate cu atribuţii privind persoanele vârstnice.

Astfel, în conformitate cu concepţia de organizare a Poliţiei constănţene, atât în mediul urban cât şi în cel rural, cu priorităţile naţionale şi locale de prevenire a infractionalităţii – având în vedere obiectivul general de asigurare a unui climat de ordine şi siguranţă civică, în continuare, se acordă o atenţie deosebită persoanelor vîrstnice  pentru prevenirea victimizării acestora.

Poliţiştii structurii de prevenire a criminalităţii au oferit sfaturi preventive în vederea prevenirii infracţiunilor contra patrimoniului, a tâlhăriilor şi înşelăciunilor.

În urma acestui dialog civic s-a stabilit o continuare a colaborării cu Consiliul Judeţean al Persoanelor Vârstnice pentru perioada următoare, poliţistii de proximitate şi cei ai structurii de prevenire a criminalitătii urmând a organizara focus-grupuri, pentru a identifica problemele cu care se confruntă vârstnicii şi a veni în întâmpinarea acestora, precum şi iniţierea unor campanii  informativ - preventive în rândul persoanelor vârstnice.

De asemenea, s-a adus în discuţie prevenirea faptelor de înşelăciune prin metoda „Accidentul”, care deşi a fost intens mediatizată, continuă să facă victime (persoanele în vârstă sunt apelate telefonic de diferite persoane care îşi declină, în fals, calităţi oficiale şi, sub pretextul  implicării unei rude apropiate într-un accident rutier, solicită sume mari de bani, pentru soluţionarea favorabilă a falsului accident).

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii