Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:18 18 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Înjunghiat lângă sensul giratoriu din Mangalia

ro

16 May, 2012 12:57 778 Marime text

Seara trecută, în jurul orei 20.00, poliţiştii din Mangalia au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în urma unui conflict spontan, între doi oameni ai străzii, unul dintre participanţi a fost tăiat în zona gâtului.

Deplasaţi cu operativitate la locul indicat, poliţiştii l-au identificat pe Florin C., de 42 de ani, din localitate, care prezenta o plagă tăiată în zona gâtului, acesta fiind preluat de ambulanţă şi transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa în vederea acordării de asistenţă medicală de specialitate.

Din investigaţiile efectuate, oamenii legii au stabilit că victima a consumat băuturi alcoolice împreună cu agresorul, într-un bar din zona sensului giratoriu din localitate, iar conflictul a fost unul spontan şi a avut loc în imediata apropiere a barului, loc în care agresorul folosind un obiect tăietor înţepător i-a provocat victimei o plagă tăiată în zona gâtului, după care a fugit.

Poliţiştii din Mangalia s-au mobilizat şi în aproximativ o oră de la sesizare au reuşit identificarea suspectului în persoana lui Voinic Mihai Ş., de 35 de ani, din aceeaşi localitate, depistându-l şi conducându-l la sediul Poliţiei Mangalia.

Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, urmând ca în funcţie de concluziile medico-legale să fie făcută încadrarea juridică exactă a faptei, iar faţă de suspect să fie făcute propunerile legale corespunzătoare.

Ti-a placut articolul?

Comentarii