Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:26 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Caseta de argint în care a fost transportată inima Reginei Maria, expusă la bordul Fregatei Ceremonie militară şi religioasă în Portul Militar Constanţa (galerie foto+video)

ro

11 Sep, 2015 12:26 2748 Marime text
 
Pentru a marca 85 de ani de tradiţii şi de evenimente remarcabile, realizate în istoria recentă a poporului român de către Distrugătoarele Regele Ferdinand şi Regina Maria şi, ulterior, de fregatele care poartă aceleaşi nume, Forţele Navale Române au organizat o ceremonie militară şi religioasă în Portul Militar Constanţa, la care au participat şi şefii promoţiei de absolvenţi de la toate instituţiile de învăţământ militar, din anul 2015, care poartă denumirea onorifică Regele Ferdinand – 150.

Începând cu ora 13.00, la bordul celor două fregate vor fi prezentate expoziţii de fotografii din colecţia Muzeului Marinei Române şi expoziţii de pictură cu tematică marină, realizate de către pictorii Alexandru Ghinea şi Nicolae Găgeanu, iar elevii Colegiului Naţional de Arte Regina Maria din Constanţa şi eleva Lavinia Ghinea de la Şcoala Gimnazială nr. 3 din Mangalia vor susţine minirecitaluri de muzică clasică.

Caseta de argint în care a fost transportată inima Reginei Maria de la Balcic la Constanţa cu Distrugătorul Regina Maria este expusă la bordul Fregatei Regina Maria, prin grija Muzeului Naţional de Istorie al României, păstrătorul acestui obiect de tezaur al României.
 
După 75 de ani, caseta ajunge la bordul navei care poartă numele reginei, pentru câteva ore, fiind expusă cu prilejul ceremoniei de aniversare a 85 de ani de la intrarea în serviciul Marinei Române a navelor de război Regina Maria şi Regele Ferdinand.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii