Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:30 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Infotrafic Se circulă intens pe Autostrada Soarelui

ro

07 Aug, 2016 14:05 2421 Marime text
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că astăzi, pe autostrada A2, traficul rutier este intens pe sensul de mers Constanţa - Bucureşti. Pentru că numărul de autovehicule va creşte semnificativ în următoarele ore, apare şi riscul producerii unor tamponări, mai ales că unii conducători auto se vor grăbi către casă, nu vor adapta viteza la condiţiile de trafic şi nu vor păstra distanţa de siguranţă în mers. Riscul este sporit şi de razele soarelui, care se reflectă în parbriz şi în asfalt.

Pentru a nu se forma coloane de autovehicule la stația de taxare de la Fetești, amintim conducătorilor auto că prin staţia de taxare se poate trece liber, în ambele sensuri, cu obligativitatea ca taxa de pod să se plătească înainte sau ulterior trecerii, până a doua zi, la ora 24, la oricare dintre staţiile autorizate de distribuire a carburanţilor sau prin SMS, de pe telefonul mobil, la numărul 7577.

Amintim că, oprirea nejustificată sau circulaţia pe banda de urgenţă a autostrăzilor se sancţionează cu trei puncte de penalizare şi cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni (patru sau cinci puncte-amendă).

În cazul unei pene sau defecţiuni tehnice, porniţi luminile de avarie, echipaţi-vă cu vesta reflectorizantă, scoateţi pasagerii din autovehicul în afara părţii carosabile şi amplasaţi triunghiurile reflectorizante, unul după celălalt, la distanţe mai mari.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii