Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:25 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Încep controalele de sărbători la hoteluri

ro

19 Nov, 2013 19:28 1785 Marime text

Autoritatea Naţională pentru Turism va demara în perioada imediat următoare ample acţiuni de control în judeţele şi în staţiunile unde se aşteaptă un număr foarte mare de turişti, în vederea pregătirii sezonului de iarnă şi a Sărbătorilor din decembrie, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT), Răzvan Filipescu.

”Vom încerca să acoperim întreaga zonă a ţării'', a dat asigurări Răzvan Filipescu.  În altă ordine de idei, reprezentantul ANT a subliniat că, pe partea de legislaţie, Autoritatea a urmărit îmbunătăţirea legislaţiei şi a modificat criteriile obligatorii pentru clasificarea hotelurilor şi restaurantelor, dar şi pentru agenţiile de turism.

'Am vizat îmbunătăţirea serviciilor prin introducerea personalului 100% calificat în secţiile de producţie şi de servire, am prevăzut obligativitatea existenţei unui personal calificat şi în agenţiile de turism, a certificatului de competenţă în servicii în turism. De asemenea, tot pentru a combate evaziunea fiscală şi a îmbunătăţi serviciile, am prevăzut ca personalul care deţine brevet de turism pentru agenţiile de turism să fie angajat cu program de opt ore şi nu parţial etc. Am continuat partea de autorizare şi de control pentru a monitoriza activităţile de turism', a explicat el.

Sursa: Capital.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii