Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:24 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Incendiu la un priveghi! O casă a fost distrusă de flăcări

ro

23 Feb, 2019 08:28 1258 Marime text
O casă în care se desfășura un priveghi a fost cuprinsă de flăcări în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Astfel, azi, la ora 00.45, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi pentru stingerea unui incendiu produs la o casă de locuit în localitatea Păușești, sat Văleni

Potrivit ISU Vâlcea, până la stingerea incendiului, au ars acoperişul casei, construit din lemn cu învelitoare din țiglă, pe o suprafaţă de circa 60 mp; materiale combustibile din încăperea în care se afla o persoană decedată, fiica proprietarei în vârstă de 43 de ani, pentru care se făcea priveghi. De asemenea, s-a prăbușit tavanul.

Persoana decedată a fost scoasă de către rude din casă până la sosirea pompierilor.

La locul evenimentului a intervenit un echipaj SMURD pentru acordarea primului ajutor calificat, întrucât proprietara, în vârsta de 70 de ani, și o altă femeie, în vârstă de 52 de ani, au suferit atacuri de panică. Proprietara a fost transportată la spital.

Din cauza drumului îngust, a fost necesară realizarea unui dispozitiv de stingere de circa 400 de metri.

Cauza probabilă, stabilită în urma cercetărilor preliminare, este necurăţarea coşului de funingine.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii