Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:14 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Incendiile de vegetaţie, un real pericol

ro

24 Jul, 2015 16:11 1394 Marime text
 
În fiecare zi auzim despre vegetaţie care a luat foc. Se pare  că unii oameni şi-au făcut un obicei de a îşi igieniza terenurile şi grădinile, prin arderea vegetaţiei uscate, resturilor vegetale şi a miriştii, fără a respecta prevederile legale care reglementează modul cum se efecuează aceste arderi. Numai în ultimele 48 ore s-au înregistrat 15 incendii de acest fel.
Nu contează faptul că afară este vânt şi flăcările se propagă cu viteză foarte mare la vecinătăţi, punând în pericol gospodăriile din apropiere sau că suprafaţa incendiată se află în apropierea pădurii, existând riscul extinderii incendiului la fondul forestier. Pur şi simplu, aceste persoane dau foc şi pleacă, fără a mai supraveghea arderea sau a se gândi la consecinţe.
Trebuie înţeles faptul că aceste incendii vă pot pune în pericol viaţa, bunurile materiale şi mediul şi pot afecta traficul rutier sau feroviar, situaţii care pot genera adevărate tragedii, iar pentru stingerea acestora se consumă o cantitate mare de carburanţi, necesitând implicarea unui număr mare de resurse umane şi materiale.
Pentru prevenirea şi reducerea incendiilor de vegetaţie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa reaminteşte măsurile obligatorii ce se impun la arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale:
-           se face numai pe baza permisului de lucru cu foc, care se eliberează de primărie, după ce a fost informat în prealabil serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă şi dacă există acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului;
-           este interzisă utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, în zonele afectate de uscăciune avansată, precum şi pe timp de vânt;
-           nu se utilizează focul deschis la distanţe mai mici de 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile (casă, şură, depozit de cereale, pădure etc);
-           zona de ardere se izolează faţă de drumuri, construcţii, instalaţii, fond forestier, culturi agricole vecine prin executarea de fâşii arate;
-           arderea miriştilor, resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile se face numai în locurile special amenajate ori pe terenuri pregătite;
-           cetăţenii se vor interesa la primărie în ceea ce priveşte planificarea zilelor şi locurile special amenajate în care se adună resturile menajere şi vegetaţia uscată din localitate în scopul arderii;
-           se va asigura supravegherea permanentă a arderii şi stingerea jarului după încetarea acesteia.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii