Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:28 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În urma unor percheziții au fost găsite peste 12.000 de cartușe și șase arme de vânătoare (galerie foto)

ro

23 Oct, 2015 22:47 2855 Marime text
 
Polițiștii din Brăila și Giurgiu, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au efectuat nouă percheziții la persoane bănuite de braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
 
Peste 12.000 de cartușe, aproape 6.000 de exemplare de vânat, 6 arme de vânătoare și 2 arme albe, o baterie de artificii cu 100 de focuri, proiectoare și cabluri, precum și 9 ogari au fost ridicați pentru continuarea cercetărilor.
 
Activitățile s-au desfășurat la locuințe și la sedii sociale din județele Brăila și Giurgiu, în dosare penale în care mai mulți cetățeni italieni sunt cercetați pentru braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
 
Cei în cauză ar fi braconat specii de vânat mic, ar fi deținut muniție în locuri neautorizate și ar fi folosit dispozitive electronice pentru ademenirea vânatului, interzise prin lege.
 
Polițiștii au ridicat, în vederea confiscării, 12.194 de cartușe, șase arme semiautomate de vânătoare, 5.832 de exemplare de vânat (prepelițe, ciocârlii, becaține, grauri, gârliță, cocoș de munte și iepuri de câmp), două arme albe, o baterie de artificii cu 100 de focuri, proiectoare și cabluri, precum și nouă ogari.
 
Cercetările continuă în cauză pentru documentarea întregii activități infracționale.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii