Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:30 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În scurt timp, va fi conferinţă de presă „Administraţia locală întoarce spatele CVM Tomis“

ro

07 Oct, 2015 15:12 1139 Marime text
Serhan Cadâr, directorul executiv al CVM Tomis Constanţa, va susţine astăzi o conferinţă de presă pe marginea situaţiei de la club, care este nevoit să se retragfă din Liga Campionilor.

Pe pagina de Facebook „CVM Tomis Constanţa Official“ a fost publicat, în urmă cu puţin timp, următorul text: „La ora 16.00, directorul executiv al CVM Tomis Constanța, Serhan Cadâr, va susține o conferință de presă cu privire la tergiversarea finanțării celei mai bine clasate echipe a momentului, de către Consiliul Local Constanța. Dragi suporteri, din păcate, ultimele vești nu sunt deloc bune. Consilierii locali au amânat astăzi, pentru a doua oară, votul asupra proiectului de hotărâre de pe ordinea de zi de finanțare de la bugetul local a CVM Tomis Constanța. În aceste condiții, ne vedem nevoiți să ne întoarcem din drumul pe care pornisem astăzi spre Bulgaria și Turcia, unde urma să participăm la un puternic turneu amical din zonă, cu mai puțin de o lună înaintea primului meci în Liga Campionilor. Așadar, administrația locală întoarce spatele unei echipe care reprezintă Constanța la cel mai înalt nivel sportiv, refuzând finanțarea, în timp ce aprobă bugetul pentru alte două echipe de liga a doua. «O echipă atât de valoroasă a ajuns ca un muc de țigară, aruncat pe jos și strivit atât de tare încât să nu mai rămână nicio scânteie din el» - Serhan Cadâr, director executiv CVM Tomis Constanța“.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii