Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:32 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

In memoriam Academician Şerban Papacostea, Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” din Constanța

ro

06 Apr, 2018 19:33 4423 Marime text
Cadrele didactice ale Facultății de Istorie și Științe Politice își exprimă  profundul regret cu privire la decesul academicianului Șerban Papacostea, director onorific al Institutului de Istorie „N.Iorga” al Academiei Române, Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” din Constanța din anul 2006, profesor asociat al Facultății de Istorie și Științe Politice (1996-2006), dar și colaborator în cadrul proiectelor și  conferințelor organizate de către instituția noastră.

Legăturile distinsului profesor cu Marea Neagră și Constanța au fost, atât profesional, cât și personal, dintre cele mai profunde. Student al lui Gheorghe Brătianu, domnul Șerban Papacostea a avut o prodigioasă opera dedicată istoriei și civilizației Mării Negre, concretizată studii și cărți fundamentale, una dintre ele publicate la „Ovidius University Press”: Marea Neagră – Răspântie a drumurilor intercontinentale (1204-1453), în anul 2007. Din nefericire, de județul Constanta se leagă și una dintre cele mai nefaste perioade din viața istoricului, și anume perioada de detenție de la Canalul Dunare Marea Neagră- Capul Midia (1950-1953), după ce autoritățile comuniste i-au imputat că frecventa Biblioteca Franceză. Au urmat ani buni în care academicianul Șerban Papacostea nu a putut să profeseze în știința istorică. Indiferent de dificultățile vieții academicianul Șerban Papacostea le-a purtat cu demnitate și modestie, reprezentând, și din această perspectivă, un reper pentru întreaga societate contemporană.

Cultura română suferă o grea pierdere, academicianul Șerban Papacostea întruchipând, în același timp, excelența în cercetarea Evului Mediu românesc, prin lucrări publicate în țară și străinătate ce nu lipsesc din nicio o bibliografie specifică epocii dar și calitatea de creator de școală istorică, prin noile abordări propuse și prin sprijinul oferit generațiilor succesive de cercetători.

Academicianul Șerban Papacostea reprezenta și ultimul simbol al Lumii Vechi, pre-comuniste, marcată de sentimentul libertății și al excelenței în cultură. Membru al unei familii marcante, ce a oferit României Întregite istorici și oameni politici de mare anvergură, academicianul Șerban Papacostea a păstrat moștenirea acestei lumi și a transmis-o tuturor celor doritori să o cunoască. Originea sa, precum și atașamentul față de acea lume, în care și-a trăit copilăria și adolescența, au dus la apariția unui neînduplecat spirit pentru afirmarea adevărului, care nu s-a îndoit de victoria libertății, indiferent de cât de dificil a fost sistemul totalitar.

Dumnezeu să-l ierte!

Citeşte şi: 

Cultura din România, în doliu. Istoricul și academicianul Șerban Papacostea ne-a părăsit
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii