Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:25 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În dosarul poliţistului de la Rasova Şeful districtului de linie 5 Căi Ferate Cernavodă, dus la arestare

ro

11 Apr, 2013 15:51 1346 Marime text
 Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele informaţii de interes public:

La data de 10 aprilie 2013, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus reţinerea pe timp de câte 24 de ore faţă de învinuiţii LAZĂR VASILICĂ, agent de poliţie în cadrul Postului de poliţie Rasova şi PĂUN IONEL, şeful districtului de linie 5 C.F. Cernavodă, care sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Probatoriul administrat în cauză a relevat, ca stare de fapt, că în după-amiaza zilei de 10 aprilie, cei doi învinuiţi au fost depistaţi în flagrant, de o patrulă de poliţie din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa, imediat după ce au sustras din curtea districtului 5 C.F. Cernavodă cantitatea de 1.790 kg de componente metalice, reprezentând suporţi pentru pod metalic de rezervă militară, cupoane de şină de cale ferată şi material mărunt de cale ferată, în valoare totală de 1.330,80 lei, bunuri pe care cel dintâi le transporta într-o autoutilitară cu numere de înmatriculare bulgăreşti, pentru a le valorifica la un centru de colectare a materialelor refolosibile.

În cursul zilei curente prin rechizitoriu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată la Tribunalul Constanţa a celor doi învinuiţi, iar odată cu emiterea rechizitoriului procurorul de caz a formulat şi propunere de arestare preventivă faţă de ambii inculpaţi pentru următoarele 29 de zile.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nici o situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie.

La aceste momente, cei doi bărbaţi sunt prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii