Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:47 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În această seară se decernează premiile anti-Nobel (video)

ro

18 Sep, 2014 15:46 1674 Marime text
Premiile Ig Nobel 2014, cunoscute și sub numele de anti-Nobel, care recompensează în fiecare an invențiile sau descoperirile științifice care “te fac să râzi și apoi să reflectezi” vor fi decernate în această seară, în cursul unei ceremonii care are loc la prestigioasa Universitate Harvard din SUA, relatează Agerpres.
 
Numele premiilor, care se acordă din 1991, are o nuanță parodică, fiind un joc de cuvinte care se pronunță asemănător cu cuvântul “ignoble”, care se traduce prin dezonorant, de origine modestă.
 
Distincțiile, acordate de revista revista de umor științific “Annals of Improbable Research” (AIR) sunt prezentate și înmânate uneori chiar de câștigători ai premiilor Nobel. Laureații vin la această gală pe cont propriu și țin ulterior o conferință publică la Massachusetts Institute of Technology (MIT), una dintre cele mai bine cotate instituiți de învățământ superior din lume.
 
După cum afirmă chiar inițiatorii, aceste premii recompensează neobișnuitul, prețuiesc imaginația și vor să impulsioneze interesul publicului pentru știință, medicină și tehnologie.  Printre câștigători, se numără, de exemplu, Daisuke Inoue, inventatorul sistemului karaoke, care a fost laureat al Ig Nobel pentru Pace în 2004. Analele au înregistrat și cazul cu totul special al unui fizician olandez de origine rusă, Andre Geim, care are în palmares atât un Ig Nobel, primit în 2000, cât și un Premiu Nobel, în 2010, ambele pentru fizică.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii