Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:32 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Anul viitor România trebuie să plătească către UE şi Banca Mondială peste 110 milioane de euro

ro

31 Dec, 2015 13:56 1467 Marime text
 
Câteva ore ne mai despart de trecerea în noul an, însă 2016 nu vine numai cu veşti bune.
România va trebui să verse, în acest an,  din bugetul statului 113 milioane euro în conturile  Uniunii Europeane şi ale   Băncii Mondiale.

Datoria se trage din împrumutul stand-by contractat în 2009,  de statul român.

Cea mai mare parte  din bani va merge către Uniunea Europeană, respectiv 104 milioane euro.
Către Banca Mondială vor merge 9,1 milioane euro. Întreaga sumă de 113 milioane euro reprezintă plăți de dobânzi și comisioane.

Reamintim că în 2015, România a plătit peste 1,83 miliarde euro către Fondul Monetar Internațional, Uniunea Europeană și Banca Mondială. De asemenea, 2015 a fost și anul în care a fost achitat împrumutul de la FMI.

Astfel, ultima tranșă a fost în februarie și s-a ridicat la 165 milioane euro.  România a rambursat, în total, peste 2,49 miliarde de euro către FMI.


Sursă foto: bizbrasov.ro
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii