Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:53 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Îmbrăcăminte contrafăcută în valoare de aproximativ 25.700 euro, reţinută de inspectorii vamali

ro

12 May, 2015 16:39 988 Marime text
 
Inspectorii vamali din cadrul Biroului vamal de frontieră Constanţa sud au descoperit, ieri, 2.185 bucăţi articole îmbrăcăminte susceptibile de a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 25.700 euro, urmare controlului efectuat asupra unui container sosit  din China pentru  o societate comercială cu sediul în  Bucureşti.

Astfel, inspectorii vamali de la Biroul vamal de frontieră Constanţa sud, actionând în baza analizei de risc, au procedat la efectuarea controlului amănunţit a unui container sosit din China cu mărfuri pentru o societate comercială cu sediul în Bucureşti.

Urmare controlului fizic de specialitate efectuat, inspectorii vamali au reţinut 2167 bucăţi tricouri bărbaţi/femei şi 18 bucăţi pantaloni, susceptibili de a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ale mărcilor Calvin Klein, Polo, Convers, Ray-ban, Boss, Levi's, Hermes, Chanel, Moschino, Innsulate, Burberry, respectiv Adidas şi Apple. Valoarea acestora, dacă ar fi fost comercializate la valoarea bunului original este de aproximativ  25.700 euro.

Conform prevederilor Regulamentului (UE) nr. 608/2013 şi a Legii nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reţinut bunurile contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii