Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:30 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Imagini de la eveniment Primarul Decebal Făgădău a premiat vârstnicii din Constanţa (galerie foto)

ro

04 Apr, 2018 11:07 1987 Marime text
Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a fost prezent miercuri la festivitatea de premiere a seniorilor Constanţei care au împlinit vârsta de 80 sau 90 ani, respectiv 50 de ani de căsnicie.

„Aștept cu emoție să mă reîntâlnesc cu seniorii noștri. Le datorăm atât de multe încât îmi este imposibil să le mulțumim după cum merită. Periodic, prin aceste ceremonii festive, ne înclinăm cu respect în fața lor și îi asigurăm că tot ceea ce au făcut ei pentru noi nu trece neobservat”, spune Decebal Făgădău.

Festivitatea de premiere s-a desfășurat în Sala Mare a Casei de Cultură din municipiul Constanța.

Peste 250 de pensionari au fost prezenţi la eveniment. Au fost premiate 52 de cupluri care au împlinit 50 de ani de la căsătorie, 184 de persoane care au împlinit 80 de ani, 24 de persoane care au împlinit 90 de ani şi o persoană care a împlinit un secol de existenţă.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii