Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:29 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Imagini de la eveniment Nicolae Moga, raportul de activitate pe anul 2017. Precizări importante (galerie foto)

ro

28 Dec, 2017 15:02 2539 Marime text
Senatorul Nicolae Moga şi-a făcut public într-o conferință de presă raportul de activitate pentru anul acesta. Potrivit raportului, a semnat 30 de initiațive legislative, a avut opt declarații politice, două interpelări și o moțiune.

Dintre toți parlamentarii din Constanța, el este singurul care, an de an, își respectă îndatorirea de a ieși la raport în fața celor care l-au ales.

”Din 25 noiembrie sunt pensionar”, și-a început discursul senatorul PSD. ”Așa cum v-am obișnuit, la sfârșitul fiecărui an, am prezentat un raport de activitate. Agricultura a fost un domeniu de activitate care a performat anul acesta. Am avut producții record la porumb, mai mari decât Franța. Am semnat aceste amendamente în speranța ca fermierii constănțeni să aibe legislație pentru a dezvolta acest segment important - agricultura românească.”

Despre inițiative și lucrurile nerealizabile ”Aceasta este o carte care reprezintă patru ani de mandat, iar cea de-a doua-opt ani de mandat. Sunt trei lucruri care nu s-au realizat : Unu - Universitatea Multiculturală cu sediul la Constanța. Sunt decepționat că nu am putut să realizez lucrul acesta și nu din cauza mea, nu din cauza altora ci din cauza unor constănțeni care nu au vrut. Sunt printre fondatorii Univesității Ovidius și Andrei Șaguna.() Am crezut, cred și voi crede întotdeauna că un oraș viu este un oraș studențesc (...) Rectorul Universității ”Ovidius” nu a fost de acord.”

Despre al doilea lucru nerealizat – adoptarea codexului informativ în scopul îmbunătățirii procesului legislativ și al facilității cetățenilor la legislație:
”În Constituție scrie clar: Parlamentul este obligat să facă legi  dar este și obligat să facă în așa fel încât un cetățean să cunoască legislația.”

Al treilea lucrul de pe lista lucrurilor nerealizate este Sptalul Regional: ”Am insistat ca Spitalul Regional de la Constanța să fie pe lista spitalelor realizate pe fonduri europene. (...) Județul Constanța are 11 unități spitalicești. Noi eram îndreptăți să avem un Spital Regional.”


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii