Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:04 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Imagini de la eveniment Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a ajuns la Constanţa cu trenul (galerie foto)

ro

30 Apr, 2019 11:28 4308 Marime text
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a ajuns astăzi la Constanţa cu trenul. Cuc a vrut astfel să verifice starea infrastructurii feroviare și a materialului rulant.

Ministrul s-a deplasat cu trenul IR 1681 pe ruta București - Constanța, cu plecare la ora 9.30, din Gara de Nord şi a ajuns cu 6 minute mai devreme. Alături de el s-a aflat directorul general al CFR Călători, Valentin Dorobanțu.

Ministrul Răzvan Cuc s-a declarat mulţumit de condiţiile din tren şi de drum. Totuşi, în momentul în care a trebuit să coboare din tren, uşa de la vagon nu se deschidea, fiind blocată. Preţ de câteva secunde s-a creat o stare de agitaţie la uşa vagonului de la clasa I. Într-un final, un reprezentant CFR a rezolvat situaţia, iar ministrul a coborât pe peronul curat din Gara din Constanţa.

Totodată, ministrul spune că va aloca o suma mare pentru îmbunătăţirea şi modernizarea linii de cale ferată Constanţa-Mangalia.

De asemenea, el a declarat că nu există o problemă acută a lipsei vagoanelor pe traseul către şi dinspre Capitală, urmând ca să fie suplimentate vagoanele pe ruta Constanţa-Bucureşti Nord.

UPDATE: Comunicat de presă al Ministerului Transporturilor

Marți, 30 aprilie 2019, Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc și reprezentanți ai conducerii SNTFC CFR Călători s-au deplasat cu trenul IR 1681 unde au verificat starea infrastructurii feroviare și a materialului rulant pe ruta București – Constanța.

La sosire, în Gara Constanța, Ministrul Transporturilor a precizat că a dorit să facă această călătorie pentru a evalua, în mod concret,  care sunt condiţiile de circulaţie pentru turiştii care vin la mare:

„Am decis să fac această călătorie astăzi cu operatorul naţional de transport feroviar tocmai pentru a vedea exact cum arata condiţiile de circulaţie pentru turiştii care vin la mare. Am venit cu un tren care a fost modernizat în 2018 în România, asta e foarte important, şi toate investiţiile pe care le va derula de acum înainte CFR Călători pe partea de modernizare de vagoane, de locomotive, se vor face în România. Am fost mulţumit de condiţii. Am făcut o inspecţie în tot trenul să văd toaletele cum sunt, totul a decurs conform aşteptărilor, adică foarte bine. O călătorie de două ore, 225 de kilometri. Eu cred că merită să venim cu trenul la mare (...) Anul acesta se vor moderniza pentru 300 de vagoane în România, în unităţile care au astfel de obiect de activitate. Au dublu alocarea bugetară la CFR Călători pentru a moderniza aceste vagoane, vom moderniza materialul rulant suplimentar bineînţeles se va face şi achiziţie de material rulant aşa cum ştiţi atât prin Autoritatea de Reformă Feroviară, cât şi prin CFR Călători” a declarat Răzvan Cuc, Ministrul Transporturilor.


Totodată, Ministrul Răzvan Cuc a prezentat o parte dintre prioritățile referitoare la obiectivele de investiții în infrastructura feroviară:

”În execuţia avem tot Coridorul 4 în momentul de faţă, mai puţin secţiunea Braşov- Sighişoara, unde avem contestaţie. Tocmai de asta am şi militat pentru acea ordonanţă privind achizițiile pe care am primit enumerate observaţii de la Ministerul Justiţiei, tocmai pentru a putea semna contractele mai repede. În rest tot Coridorul 4 este în modernizare. Anul acesta vom mai finaliza 160 de kilometri pe tronsonul Coşlariu - Simeria până la Gurasada. Deci Coridorul 4 practic va fi modernizat şi se va circula cu viteză, aşa cum am circulat şi pe acest tronson Bucureşti – Constanţa: 160 de kilometri la oră pentru transportul de călători şi 120 de kilometri pentru transportul de marfă” a precizat Răzvan Cuc, Ministrul Transporturilor.

În ceea ce privește vizitele inopinate, Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a menționat că acestea vor continua:
“Aşa cum m-am dus la Aeroportul Otopeni într-o vizită inopinată la fel voi veni şi la Constanţa, că avem sezonul estival, care de abia începe. O să vin să vad exact cum se desfăşoară activităţile şi dacă nu se desfăşoară în mod normal aşa cum ar trebui, cu siguranţă voi lua măsuri aşa cum am luat peste tot. (…) Am toleranţă zero faţă de lucrurile care ţin de bunul simţ de gospodar al unui manager. Nu am cerut să avem o gară nouă, dar să faci curăţenie ţine de bunul simţ şi cel care gestionează obiectivul trebuie să ocupe de ea”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • CRISTIAN 30 Apr, 2019 13:03 am incredere in domnul CUC!!DA CA,SE IMPLICA !!SUBCESE VA DORESC!!